Live

Ministrul Educației: Datele arată că sunt 155.000 de angajați din învățământ vaccinați, din care peste 140.000 au făcut și rapelul

Data actualizării: Data publicării:
Ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu. Foto: gov.ro

Ritmul de vaccinare în rândul profesorilor a scăzut foarte mult, ajungând de la câteva mii pe zi la 200 - 300, a declarat la Digi24 ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu. Acesta a precizat totuși că datele actuale sunt unele bune și arată că sunt 155.000 de angajați din învățământ vaccinați, din care peste 140.000 au făcut și rapelul.

„Este un procent important, dar evoluția din ultimele săptămâni, progresul vaccinării personalului din învățământ, trebuie să recunoaștem, ritmul de vaccinare al personalului din învățământ a scăzut foarte mult”, a declarat Cîmpeanu la Digi24.

În perioada dedicată vaccinării personalului din învățământ erau „mai multe mii” de persoane vaccinate zilnic, însă în ultimele zile „avem un proces foarte lent, de 200 - 300 două de angajați zilnic”, a mai spus acesta. 

Elevii se întorc la școală în 5 mai, după vacanța de Paște

Grădinițele și școlile se redeschid pe 5 mai, după vacanța de Paște. Miercuri încep cursurile copiii de grădiniță și elevii care nu susțin examene naționale. Elevii din anii terminali se vor întoarce la școală în 10 mai. În funcție de incidența cazurilor de COVID din fiecare localitate, școlile vor funcționa după două scenarii.

Acolo unde rata de infectare este mai mică de 1 la mie, participă la cursuri cu prezență fizică toți elevii. În localitățile cu o rată mai mare de 1 la mie, dar în care nu este instituită carantina, participă fizic la cursuri preșcolarii, elevii din învățământul primar și elevii din clasele terminale. De asemenea, ordinul pemite participarea la cursuri și a elevilor din învățământul special, indiferent de clasă.

În scenariul în care toți copiii merg la școală sunt 1.800 de localități, iar alte 1.400 au rata de infectare peste 1 la mie.

„Miercuri, 5 mai, vor merge la şcoală cu prezenţă fizică absolut toţi copiii din grădiniţe, toţi elevii din învăţământul primar, inclusiv clasa pregătitoare, vor începe şcoala cu prezenţă fizică de miercuri, 5 mai. Pentru elevii claselor a V-a, a VI-a, a VII-a, a IX-a, a X-a şi a XI-a din localităţile în care rata de infectare este sub 1 la mie - şi avem la ora actuală aproape 1.800 de localităţi în care rata de infectare este sub 1 la mie - vor merge, de asemenea, la şcoală de miercuri, 5 mai, cu prezenţă fizică. Ceilalţi elevi de clasele a V-a, a VI-a, a VII-a, a IX-a, a X-a și a XI-a din localităţile în care rata de infectare, din păcate, este încă peste 1 la mie vor începe şcoala miercuri, 5 mai, în sistem online. Este vorba de puţin peste 1.400 de localităţi", a precizat Sorin Cîmpeanu.

Citește și: Elevii din anii terminali încep școala fără înjumătățirea claselor. Cîmpeanu: Nu cred că e de ajuns o lună pentru recuperarea materiei

Editor : A.A.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Ligia Deca evită să răspundă la întrebările despre problemele din școlile sanitare: Nu vă pot spune ce s-a întâmplat acum doi ani

Ligia Deca, contre cu primarul din Slobozia Conachi. „Şcoala nu a fost afectată de inundaţii, poate vreţi să mergem la o familie, două”

Bursa de reziliență în noul an școlar. Care sunt criteriile de acordare și când primesc elevii primii bani

Măsuri pentru caniculă la concursul de ocupare al posturilor în învățământ preuniversitar

Partenerii noștri