Live

Ministrul de Externe al Iranului face o vizită surpriză în SUA

Data actualizării: Data publicării:
Ministrul de Externe al Iranului, Hossein Amirabdollahian. FOTO: Profimedia Images

Ministrul de Externe al Iranului, Hossein Amirabdollahian, se află într-o vizită surpriză în SUA, în legătură cu conflictul din Gaza, relatează joi dpa, Potrivit MAE de la Teheran, oficialul iranian se află la New York pentru a susține interesele palestinienilor la o reuniune a ONU. Vizitele înalţilor oficiali iranieni în Statele Unite, considerate duşman de moarte al republicii islamice, sunt o raritate.

Şeful diplomaţiei iraniene a sosit la New York miercuri seara, a precizat Ministerul de Externe al Iranului, într-un comunicat care menţionează că acesta intenţionează să susţină interesele palestinienilor la o reuniune a ONU, transmite Agerpres.

Israelul a răspuns cu intense raiduri aeriene asupra Fâşiei Gaza, controlată de mişcarea islamistă palestiniană Hamas, la atacul sângeros al acesteia din 7 octombrie în localităţi din sudul Israelului, în apropiere de graniţă, soldat cu circa 1400 de morţi, în majoritate civili.

Ulterior, au avut loc şi schimburi de focuri la graniţa dintre Israel şi Liban, înregistrându-se decese de ambele părţi.

Israelul şi SUA au avertizat mişcarea libaneză Hezbollah, susţinută de Iran, să nu deschidă un al doilea front în acest război. Liderii iranieni au salutat atacurile Hamas asupra Israelului, dar au negat complicitatea directă.

Reuniuni ale Adunării Generale a ONU au loc joi și vineri

Adunarea Generală a ONU va aborda acest dosar în cadrul unei reuniuni care va avea loc joi şi vineri. Ţările arabe au propus un text care ar putea fi supus la vot în această săptămână. Acest proiect solicită, în special, o "încetare imediată a focului" şi un acces umanitar "nestingherit" în Fâşia Gaza.

Miercuri, Consiliul de Securitate al ONU şi-a expus încă o dată divizările interne în problema israeliano-palestiniană, respingând două proiecte de rezoluţie privind războiul dintre Israel şi Hamas, propuse de Rusia, respectiv SUA. În mai puţin de două săptămâni, Consiliul de Securitate a respins patru proiecte de rezoluţie. 

Editor : Andreea Smerea

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

"A devenit oficial aliatul nostru împotriva României!" Anunțul făcut de presa din Kosovo, la două zile după decizia UEFA

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Kremlinul continuă amenințările, după discursul lui Putin privind noua rachetă balistică: „Capacitățile Rusiei au fost demonstrate”

Reacția Iranului după ce Curtea Penală Internaţională a emis un mandat de arestare pentru Netanyahu

Alegeri prezidențiale 2024. Cum votează românii în zonele de război. Reguli de urmat în cazul unui atac aerian

Președintele Serbiei crede că ne apropiem de dezastru. Aleksandar Vucic: „Îl cunosc bine pe Putin. Nimeni nu blufează”

Partenerii noștri