Live

Ministrul Apărării, despre reintroducerea stagiului militar obligatoriu: Am discutat de multe ori lucrul acesta în minister

Data publicării:

Ministrul Apărării Naţionale Mihai Fifor susţine că s-a discutat la nivelul ministerului de mai multe ori despre reintroducerea stagiului militar obligatoriu, însă nu s-a discutat şi la nivelul Guvernului. Fifor a atras atenţia că stagiul militar obligatoriu în România este doar suspendat, nu anulat.

„Vă reamintesc că stagiul militar în România este suspendat, nu anulat. Este o discuţie care apare tot mai des, sunt câteva state care au stagiul militar obligatoriu. Am discutat de multe ori lucrul acesta, dar există o analiză pragmatică faţă de acest subiect. Deocamdată nu am dus în Guvern această iniţiativă şi nici nu cred că putem discuta curând. De-asta căutăm alternative, de-asta avem şi legea rezervistului voluntar”, a declarat Mihai Fifor, marţi, în cadrul unei conferinţe de presă pentru prezentarea raportului de bilanţ pentru primele şase luni de mandat.

Stagiul militar obligatoriu a fost eliminat în România în 2007, însă în ultimii ani au existat discuţii în mai multe ţări membre UE şi NATO pentru reintroducerea armatei obligatorii, precum Franţa sau Germania. În Suedia, stagiul militar obligatoriu a fost reintrodus anul trecut.

Sursa: News.ro

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

China va avea peste 1000 de focoase nucleare până în 2030. Ce date mai relevă un raport al Pentagonului despre armata Beijingului

Un șef de tren a obligat un ofițer rus să-și plătească bagajul suplimentar. Acum va fi trimis pe front, drept pedeapsă

MApN atenționează în legătură cu mai multe ştiri false vizând două proiecte de lege

Colapsul politic din Franța zdruncină sectorul militar. „Armata este îngrijorată” 

Partenerii noștri