Live

Medicul acuzat că refolosea stimulatoare cardiace de la cadavre își mințea pacienții că inima le funcționează doar 25%

Data publicării:
Medicul Dan Tesloianu este acuzat că refolosea stimulatoare cardiace de la cadavre. FOTO: Captură Digi24

Apar noi detalii despre practicile cardiologului din Iași acuzat că le implanta pacienților stimulatoare luate de la persoane decedate. Judecătorii care au decis că Dan Tesloianu trebuie să rămână în arest pe durata anchetei precizează în motivarea hotărârii lor că doctorul scria în fișele pacienților că inima acestora funcționează la doar 25%, deși procentul real era cel puțin dublu. Și le-ar fi condiționat operația - care le spunea el că le salva viața - de analize făcute la clinica lui privată.   

Anchetatorii spun că medicul Dan Tesloianu înțelegea riscul deciziilor sale asupra vieții pacienților și pasa responsabilitatea asupra medicilor din clinica lui privată. El știa că acele dispozitive medicale recuperate de la persoane decedate expuneau pacienții la risc mare de infecție, deoarece nu erau sterilizate corespunzător. Operațiile erau realizate de medici rezidenți de la clinica lui, care nu aveau competențe pentru aceste intervenții chirurgicale.

Pacienții erau consultați mai întâi în cabinetul privat al medicului, iar în fișele medicale se precizau diagnostice false care să justifice operațiile. În fișe se consemna o capacitate de funcționare a inimii pacienților de 25%, când în realitate era de 60% și nu necesita intervenția chirurgicală.

Pacienții acuzau stări de rău după operații.

Procurorii verifică existența unei legături între operații și înrăutățirea stării de sănătate, respectiv decesele după operații.

Dan Tesloianu a fost reţinut pe 17 februarie de Parchetul General pentru săvârşirea infracţiunilor de abuz în serviciu, în formă continuată (238 de acte materiale), complicitate la continuarea executării lucrărilor după dispunerea opririi acestora de către organele de control competente, potrivit legii, şi luare de mită.

"În situaţia de fapt reţinută de procurori, se menţionează că inculpatul şi-ar fi exercitat atribuţiile de serviciu, cu intenţie, în mod defectuos, prin implantarea, în perioada 2017 - august 2022, a unui număr de 238 de dispozitive extrase din cadavre sau a căror sursă de provenienţă nu se cunoaşte, ignorând riscul de a provoca pacienţilor probleme medicale grave sau chiar decesul, procedând astfel la reutilizarea lor, deşi acest lucru este interzis de legislaţia primară.

Totodată, producătorii dispozitivelor medicale consemnează pe ambalajul aparatelor interdicţia reutilizării acestora. Din probele administrate în cauză până în prezent, a rezultat că inculpatul a operaţionalizat o reţea formată din cadre medicale care i-au furnizat dispozitive cardiace implantabile, extrase inclusiv de la pacienţi decedaţi, fără respectarea prevederilor legale şi fără acordul, anterior decesului, al persoanelor în cauză sau al aparţinătorilor.

Ulterior, acesta a executat proceduri medicale de reimplantare a acestor dispozitive, fără a le înregistra în gestiunea spitalului (în lipsa unor documente de provenienţă) şi, în consecinţă, fără a parcurge fluxul procedural intern, neexistând avize de conformitate din partea Ministerului Sănătăţii, certificate de garanţie şi documente care să ateste parcurgerea procedurilor de sterilizare", au susţinut procurorii.

 

Editor : G.M.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Fraţii Tate scapă de procesul în care erau acuzaţi de trafic de persoane şi viol. DIICOT trebuie să reia ancheta de la zero

Raportul în cazul băiatului decedat la Spitalul Târgu Jiu, restituit Comisiei de cercetare disciplinară. Care sunt motivele

Noi detalii în cazul băiatului mort la Spitalul din Târgu Jiu: Medicul de gardă nu a completat foile de observație

Anchetă la Spitalul de Copii din Cluj-Napoca, după ce mama unui bebeluș a distribuit online imagini cu gândaci și mizerie în saloane

Partenerii noștri