Live

Măsură împotriva celor care parchează neregulamentar, în dezbatere la Primăria Capitalei. Prețul minim pentru recuperarea mașinii

Data publicării:
Măsură împotriva celor care parchează neregulamentar, în dezbatere la Primăria Capitalei.

Șoferii care parchează neregulamentar pe marile bulevarde din București s-ar putea trezi cu mașinile ridicate. Măsura este în dezbatere la Primăria Capitalei. În momentul de față, și unele primării de sector ridică vehiculele parcate pe treceri de pietoni, sau lângă stații de transport public, dar numai din zone aflate în administrarea lor.

O mașină lăsată pe trecerea de pietoni a fost ridicată de Poliția Locală. Aceeași soartă ar putea avea vehiculele parcate neregulamentar pe marile bulevarde. Adesea, şoferii parchează chiar lângă indicatorul „STAȚIONARE INTERZISĂ”.

Cezara Scutari, jurnalist Digi24: Pe aceasta stradă, șoferii și-au lăsat mașinile pe trotuar. Pentru mine, ca pieton, este foarte greu să trec. Gândiți-vă ce provocare ar fi această zona pentru o mamă care își duce bebelușul în cărucior, sau pentru o persoană cu dizabilități.

Tarife pentru recuperarea mașinii

Ridicare: 200 lei / 270 lei
Transport: 150 lei / 200 lei
Depozitare: 150 de lei/zi

Sursă: Proiect HCGMB

Tariful pentru recuperarea mașinii ar începe de la 500 de lei, pentru o mașină mai ușoară de 5 tone
.

Șofer: Să se ridice, dar totodată să se facă și locuri de parcare, mi se pare corect așa. Mi se pare foarte mult, la traiul pe care îl avem în ziua de astăzi.

Șoferiță: Sună bine, dar ar trebui să asigure și parcări alternative, o soluție pentru oamenii ăia. Nimeni nu parchează de plăcere, așa.

Compania municipală care se ocupă de serviciu din 2019 este acum în dizolvare. S-a propus ca primăriile de sector să poată ridica mașini și de pe bulevardele administrate de Primăria Capitalei.

Nicorel Nicorescu, consilier general USR PLUS, inițiatorul proiectului: Sunt tot felul de artere pe bulevardele mari, diferiți șoferi care poate parchează pentru a rezolva probleme punctuale și nu mai au răbdarea să acceseze o parcare regulamentară. Neexistând nicio componentă administrativă care să urmăreasca aceste lucru, nu se intreprindea nimic din aceste punct de vedere.

Avem un feedback pozitiv din partea cetățenilor, existând numeroase solicitări pentru decongestionarea anumitor zone”

În Sectorul 3, din 2018 se ridică mașinile parcate ilegal, cu tarife asemănătoare celor propuse la nivelul Capitalei. În Sectorul 4, recuperarea mașinii costă minimum 300 de lei, iar serviciul a început în iunie. La fel şi în Sectorul 6, dar maşina poate fi preluată cu cel puţin 530 de lei.

Mihai Anghel, director Mobilitate Urbană Sector 4: Până în acest moment s-au ridicat 3.700 de mașini. Avem un feedback pozitiv din partea cetățenilor, existând numeroase solicitări pentru decongestionarea anumitor zone.

Reini Stadler, specialist în mobilitate urbană: Avem sectoare care sunt mai active în a da amenzi și sectoare mai riguroase în a sancționa șoferii care parchează pe banda 1 sau spațiul verde, și altele mai puțin riguroase. E important că dacă ai o politică de parcare, să ai o serie de ținte comune monitorizate și asumate de fiecare primărie.

În București sunt 240 de mii de locuri de parcare și peste 1,5 milioane de mașini înmatriculate.

Reporter: Cezara Scutari / Operator: Eugen Sandu

Editor : Liviu Cojan

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

”România părea că e Andorra”. A văzut tragerea la sorți din Liga Națiunilor și nu s-a abținut: ”Acolo îi e locul”

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Cum se va vota duminică la referendumul lui Nicușor Dan. Aproape 1,8 milioane de bucureşteni sunt aşteptaţi la urne

Accident mortal în București: O femeie de 52 de ani a murit lovită de o maşină în timp ce traversa strada

Repartitoarele de căldură vor fi obligatorii de la 1 ianuarie 2025. Peste 200.000 de bucureșteni nu au instalate încă astfel de aparate

Nicuşor Dan, despre referendumul de duminică: „Vor exista niște normative de cost și va fi o echitate între locuitorii Bucureștiului”

Partenerii noștri