Live

Ciolacu și-a trimis Corpul de Control la Ministerul Sănătății. Soarta lui Rafila va fi decisă în câteva zile

Data actualizării: Data publicării:
Foto: gov.ro

Marcel Ciolacu a trimis Corpul de Control al Prim-Ministrului la Ministerul Sănătății pentru a examina documentele emise de către instituție cu privire la situația de la Spitalul „Sfântul Pantelimon”. Premierul a mai precizat că aşteaptă o informare, în următoarele zile, de la şeful Corpului său de control privind ancheta aflată în derulare legată de ceea ce s-a întâmplat la unitatea medicală, informează Agerpres.

Ciolacu a făcut această precizare înaintea şedinţei de miercuri a Guvernului, întrebat ce cunoaşte legat de demisia şefului Corpului de control al ministrului Sănătăţii.

Chestionat dacă ministrul Sănătății Alexandru Rafila mai rămâne în funcție, prim-ministrul a răspuns scurt: „Haideți să vedem tot adevărul. Așteptăm concluziile săptămâna aceasta, după care vom lua o decizie”, potrivit Hotnews.

Şeful Corpului de control al Ministerului Sănătăţii, Sorin Luca a demisionat, în urma situaţiei create la Spitalul „Sfântul Pantelimon”. „A considerat că e oportun să-şi dea demisia într-o astfel de situaţie”, a anunţat ministrul Alexandru Rafila, înaintea şedinţei de miercuri a Executivului.

Inspectorii ministrului Rafila, unul dintre ei fiind chiar șeful Corpului de Control, nu au găsit nimic în neregulă la Spitalul Clinic de Urgență „Sfântul Pantelimon”. De altfel, în luna aprilie, trei controale administrative au fost trimise la această unitate medicale și toate au arătat că nu sunt probleme legate de morțile suspecte de la Secția de terapie intensivă.

Ancheta în acest caz a fost demarată în urma unui denunţ formulat de Camelia Stămătoiu, director de îngrijiri în cadrul Spitalului Sf. Pantelimon. Ea le-a relatat procurorilor că, la data de 10 aprilie, a fost sunată de o asistentă medicală, care i-a mărturisit faptul că pe secţia ATI a spitalului, de joi (4 aprilie) până sâmbătă (6 aprilie), au murit în jur de 20 de pacienţi, întrucât medicii de gardă pe secţia ATI, respectiv Maria Miron şi Mirela Păiuş, au redus cantitatea de noradrenalină la unii pacienţi internaţi, de la 15 sau 20ml/h la 1ml/h sau chiar au înlocuit-o cu ser fiziologic.

Pe data de 7 august, medicii Mirela Păiuș și Maria Miron sunt reținute de procurori, sub acuzații tentativă de omor și omor calificat.  Ancheta procurorilor este în desfășurare. Cele două beneficiază de prezumția de nevinovăție. Cele două doctorițe se află în arest pentru 30 de zile.

În motivarea arestării celor două doctorițe, obținută de Digi24, judecătorul le acuză că și-au atribuit, în mod inuman, dreptul de a decide cine trăiește și cine moare în secția de Terapie Intensivă. Probele strânse până acum de procurori sunt suficiente pentru a contura suspiciunea că cele două au avut intenția directă de a lua viața unui pacient.

Editor : Ana Petrescu

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

S-a cerut o măsură radicală, înaintea pronunțării deciziei de un trilion de euro: ”Să oprească tot. Mulți vor muri”

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Cazul Skripal. Anchetator: Căutarea recipientului cu Noviciok a fost precum „căutarea unui ac în carul cu fân”

Marcel Ciolacu: Putem face pasul final spre majorarea salariului minim, la 4050 de lei, din 1 ianuarie

Reacția ministrului Sănătății după moartea băiatului de 16 ani la camera de gardă a Spitalului din Târgu-Jiu

Anchetă la o grădiniță din București: educatoare urmărită penal pentru purtare abuzivă asupra a șase copii

Partenerii noștri