Live

MAE, atenţionare de călătorie pentru români: Autoritățile din Grecia au emis o avertizare de fenomene meteo extreme

Data actualizării: Data publicării:
Autoritățile elene au emis o avertizare de fenomene meteo extreme. Foto: GettyImages

Ministerul Afacerilor Externe informează cetățenii români aflați în Grecia ori care intenționează să călătorească în această țară că autoritățile elene au emis o avertizare de fenomene meteo extreme până miercuri, potrivit Mediafax.

Ministerul Afacerilor Externe informează cetățenii români aflați permanent sau temporar în Grecia ori care intenționează să călătorească în această țară că autoritățile elene au emis o avertizare de scăderi bruște de temperatură, îngheț, precipitații însemnate, inclusiv sub formă de ninsoare, vânt cu intensitate de 7-10 grade pe scala Beaufort, pentru intervalul 13-17 februarie 2021, după cum urmează:

- sâmbătă, 13.02.2021, în zonele montane și semi-montane din Grecia Centrală și de nord și treptat în câmpiile din nordul Greciei. Fenomenele vor fi intense în Macedonia de Vest și Centrală, Tesalia, Sterea Centrală și temporar și în Epir. Vântul va bate puternic din direcția nord-est (gradul 7-8 pe scara Beaufort) în Marea Ionică de Nord și Marea Egee de Nord;

- duminică, 14.02.2021, pe lângă regiunile menționate mai sus, vor fi afectate și Macedonia de Est, Tracia, Insulele din Marea Egeei de Nord, insulele Sporade, zonele muntoase și semi-montane din regiunea Sterea de est, iar vântul va înregistra o intensitate de până la 9 grade pe scara Beaufort în estul și în nordul Mării Egee. În zonele de nord ale R. Elene se va instala un ger puternic;

- luni, 15.02.2021, ninsorile se vor diminua în zonele de vest și nord, dar vor continua în estul țării, inclusiv în Attica (Atena), unde fenomenele vor putea înregistra, izolat, intensificări la nivel local;

- în intervalul 15-17 februarie 2021 vântul va atinge, local, până la 10 grade pe scara Beaufort în Marea Egee;

- începând de luni, 15 februarie și până la sfârșitul săptămânii viitoare, în tot restul țării, în principal în Grecia Centrală și în zonele din regiunile Macedonia și Tracia, se va manifesta fenomenul de îngheț puternic;

- în intervalul 13-14.02.2021, se vor înregistra fenomene meteo intense (ploi și furtuni) în insulele Ionice, insulele din Marea Egee, sudul peninsulei Peloponez și, temporar, în regiunea Epir și insula Creta.

Cetățenii români pot solicita asistenţă consulară la numerele de telefon ale Ambasadei României la Atena (+302106774035) și Consulatului General al României de la Salonic (+302310340088) , apelurile fiind redirecționate către Centrul de Contact și Suport al Cetăţenilor Români din Străinătate (CCSCRS) şi preluate de către operatorii Call Center, în regim de permanență.

De asemenea, cetățenii români care se confruntă cu o situație dificilă, cu un caracter de urgență, au la dispoziție atât numărul unic de urgență 112, cât și telefonul de urgență al misiunii diplomatice a României în Republica Elenă (+306978996222) și al Consulatului General al României de la Salonic (+306946049076).

Editor : Liviu Cojan

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

MAE: Nouă cetăţeni români evacuaţi din Mayotte, după ciclonul Chido, cu o aeronavă a forţelor aeriene franceze

Ploi și lapoviță, în aproape toată țara. Meteorologii anunță și temperaturi de până la -15°

MAE nu a fost notificat cu privire la prezența unor români printre victimele atacului de la Magdeburg

Cel puțin opt migranți și-au pierdut viața în largul coastelor Greciei. Ce s-a întâmplat cu nava în care se aflau aceștia

Partenerii noștri