Live

Iohannis, apel la vaccinare: Spitalele sunt arhipline, medicii lucrează non-stop, nu mai sunt locuri la ATI. Vorbim de o catastrofă

Data actualizării: Data publicării:
Președintele Klaus Iohannis a făcut un nou apel la vaccinare anti-Covid. Foto: presidency.ro

Președintele Klaus Iohannis a transmis un mesaj, sâmbătă, prin intermediul paginii sale de Facebook. Șeful statului spune că România se confruntă cu o catastrofă, "spitalele sunt arhipline, medicii lucrează non-stop, iar locuri la ATI nu mai sunt disponibile", și îndeamnă din nou la vaccinare anti-Covid.

"Spitalele sunt arhipline, medicii, personalul medical lucrează non-stop, locuri la terapie intensivă nu mai sunt disponibile. Vorbim despre o catastrofă, o situație disperată în care am primit deja sprijin de la opt state europene", spune președintele. 

Klaus Iohannis i-a îndemnat din nou pe români să se imunizeze împotriva SARS-CoV-2. 

"Avem ajutor din toate părțile, dar nimeni nu poate să se vaccineze în locul nostru, asta trebuie să o facem noi! Nu există altă soluție decât vaccinarea și trebuie să fim serioși și să acceptăm acest lucru. Dragi români, mergeți și vă vaccinați, să nu ajungeți la spital, să nu dați boala mai departe, să terminăm odată cu această pandemie. În toate statele din vestul Europei, pandemia a fost domolită prin vaccinare", a conchis șeful statului, în postarea sa pe Facebook. 

Citește și: Record absolut de vaccinări în 24 de ore. Peste 128.000 de persoane imunizate, 86.000 cu prima doză

România primeşte ajutor medical din Italia, Elveţia, Austria, Germania, Ungaria, Polonia şi de la OMS

România primeşte ajutor din mai multe state europene, Italia, Elveţia, Austria, Germania, Ungaria, Polonia şi din partea Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, constând în medicamente, echipamente, teste, transferul unor pacienţi cu coronavirus, a anunţat, vineri, şeful DSU, Raed Arafat.

Austria a trimis mai multe medicamente de terapie intensivă, iar un avion militar a transportat în această ţară doi pacienţi cu COVID-19. Cu Germania s-a finalizat partea oficială a documentelor pentru dozele de anticorpi monoclonali care urmează să ajungă în România în următoarele zile. Organizaţia Mondială a Sănătăţii va trimite teste antigen şi concentratoare de oxigen, în timp ce Polonia a oferit anumite echipamente şi materiale, iar vineri s-a făcut al doilea transfer de pacienţi către această ţară. Continuă şi sprijinul Ungariei, cu preluarea de pacienţi, a transmis Arafat, care a precizat că 30 de pacienți se află deja în țara vecină. 

Potrivit ultimei raportări de vineri, în 24 de ore au fost înregistrate peste 15.000 de cazuri noi de infectare cu coronavirus, iar 448 de pacienți au murit. 1.848 persoane sunt internate la ATI.

Editor : A.A.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

George Simion a mers la Palatul Cotroceni, pentru consultări, dar a anunțat că nu intră: „AUR nu recunoaște legitimitatea lui Iohannis”

Consultări la Palatul Cotroceni. Coaliția a stat sub 20 de minute. Partidele extremiste AUR, POT și SOS au refuzat să meargă

Călin Georgescu i-a cerut lui Iohannis să părăsească funcția: „Este ultimul ceas pentru dumneavoastră”

Circul continuă în Parlament: Becali spune cum a făcut facultatea fără prezență. Șoșoacă jignește jurnaliștii. AUR îl atacă pe Iohannis

Partenerii noștri