Zegrean: Se pare că cineva se grăbește foarte tare să-i ancheteze pe judecători și pe procurori
Guvernul a stabilit, prin ordonanţă de urgenţă, cum va fi organizată selecţia primilor procurori ai secţiei speciale care-i va ancheta pe magistraţi. Noua structură trebuie să fie funcţională în două săptămâni, a explicat ministrul Justiţiei.
Sesizări la CCR pentru anularea primului tur al alegerilor
Augustin Zegrean: „Ne vom petrece Anul Nou numărând voturile”
Augustin Zegrean, fost judecător CCR, explică ce se întâmplă dacă nu avem un nou președinte, când îi expiră mandatul lui Iohannis
Legea „Iohannis”, criticată de un fost președinte CCR: „Este în afara regulilor democratice”
Zegrean, despre supraimpozitare: „Așa au făcut comuniștii”
Zegrean: Nu sunt motive ca CCR să respingă eliminarea pensiilor speciale ale parlamentarilor
Augustin Zegrean, despre decizia CCR privind pensiile speciale
De ce nu a nominalizat președintele un premier?
Zegrean: Dacă președintele va numi o persoană care nu trece de Parlament, mai e un pas până la anticipate
Ordonanţa de urgenţă a fost adoptată și publicată în Monitorul Oficial ieri, în contextul în care CSM deja anunțase că astăzi are pe ordinea de zi subiectul concursului pentru secţia specială.
Augustin Zegrean, fost președinte al Curții Constituționale, spune ironic că era nevoie de această OUG „ca să fie harababura completă”.
„Ordonanța, din cate înțeleg eu la o lectură rapidă, are doar rolul de a urgenta organizarea acestei secții, pentru că înființarea ei a fost stabilită deja prin lege, legea a fost publicată în MO în 13 septembrie, dar se pare că cineva se grăbește foarte tare să-i ancheteze pe judecători și pe procurori”, a spus Zegrean.
În opinia sa, „e gata creat haosul, pentru că o parte din procurorii mebri ai acestei secții vor fi aleși de urgență, vor trebui să fie aleși în termen de 5 zile, să-și depună candidatura, să fie aleși, să fie numiți, trebuie să intre în atribuții pentru că vor prelua și dosarele de la DNA și celelalte parchete, e o grabă foarte mare”.
Zegrean spune că oricum nu vede rostul acestei secții speciale, pentru că în Constituție spune că toți oamenii sunt egali în fața legii, iar magistrații nu ar trebui să aibă alte structuri care să-i cerceteze.
„Și inchiziția avea secție specială pentru cardinali. Probabil de acolo ne-am inspirat”, a mai spus el.
Zegrean amintește că autoritățile au promis că vor respecta recomandările Comisiei de la Veneția. „În schimb, văd că se insistă și se grăbește lumea cu această secție de cercetare a infracțiunilor comise în justiție”, a spus el.
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News