Live

Zeci de sesizări la adresa procurorilor DNA Oradea

Data actualizării: Data publicării:

Zeci de sesizări care vizau aspecte ale activităţii şi conduitei, pretins neconforme cu standardele prevăzute de legislaţia în vigoare, ale procurorilor DNA Oradea au fost trimise Inspecţiei Judiciare din 2016 până acum. Cele mai multe îl vizează pe procurorul Ciprian Man, fostul şef al Serviciului Teritorial Oradea al Direcţiei Naţionale Anticorupţie, relatează adevarul.ro.

Din 2016 până în prezent, Inspecţia Judiciară a înregistrat 27 de lucrări care au ca obiect activitatea profesională sau conduita procurorilor DNA Oradea. „În cuprinsul sesizărilor formulate de petiţionari s-au invocat aspecte referitoare la posibile încălcări ale normelor de procedură, la modul de instrumentare şi soluţionare a cauzelor, conduita procurorilor, etc”, arată jurnaliştii de la adevărul.ro.

În 2016, procurorul Ciprian Man a avut patru sesizări, toate fiind clasate. Acelaşi lucru s-a întâmplat şi cu cele două plângeri făcute pe numele procurorului Cristian Ardelean şi cu sesizarea la adresa procurorului Adrian Munteanu, actualul şef al DNA Oradea, a fost înregistrată o sesizare.

În anul următor, 15 din cele 18 plângeri depuse la Inspecţia Judiciară au fost pe numele procurorului Man. Printre cei reclamanţi s-a numărat judecătorul Ovidiu Galea, de la Tribunalul Bihor, în prezent suspendat ca urmare a trimiterii sale în judecată pentru fals în declaraţii în formă continuată. Magistratul nu ar fi menţionat în declaraţiile de interese calitatea de membru în Asociaţia Marea Lojă Naţională din România.

Membrii Inspecţiei Judiciare au stabilit că aspectele sesizate de către Ovidiu Galea “nu conturează indiciile săvârşirii vreunei abateri disciplinare, de natură să atragă răspunderea disciplinară a procurorului vizat (Ciprian Man – n.n.)”, astfel că sesizarea a fost clasată. Clasarea a fost dispusă şi în cazul sesizărilor făcute de fostul senator PSD Valer Marian ori de avocaţii Ioan şi Daniela Sava, care îl vizau pe acelaşi procuror Ciprian Man.

De altfel, potrivit informaţiilor oferite de către Inspecţia Judiciară citate de adevărul.ro, în niciuna dintre cele 15 sesizări nu s-a impus luarea vreunei măsuri de competenţa Inspecţiei.

În 2017 au mai fost înregistrate două sesizări pe numele procurorului Adrian Muntean şi o sesizare pe numele procurorului Cristian Ardelean, ambele clasate.

De la începutul klui 2018, la adresa procurorului Ciprian Man au fost înregistrate trei sesizări care se află pe rolul Inspecţiei Judiciare. "Împotriva mea s-au făcut multe acţiuni la Inspecţia Judiciară, toate au fost clasate, ceea ce demonstrează că am lucrat legal", a declarat procurorul Man jurnaliştilor de la ebihoreanul.ro.

Inspecţia judiciară poate fi sesizată de către orice persoană, în legătură cu activitatea sau conduita necorespunzătoare a judecătorilor sau procurorilor, încălcarea obligaţiilor profesionale în raporturile cu justiţiabilii ori săvârşirea de către aceştia a unor abateri disciplinare. Inspecţia Judiciară nu poate interveni în soluţionarea dosarelor aflate pe rolul instanţelor şi parchetelor.

Editor web: Adrian Laboş

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Un vietnamez și-a înjunghiat colegul de cămin din Tulcea pentru că făcea karaoke în cameră

Președintele sud-coreean Yoon Suk Yeol, suspendat din funcție, nu a participat la audieri după ce a fost citat de procurori

Horațiu Potra, eliberat și plasat sub control judiciar. Milioane de euro au fost găsite la percheziția casei sale din Mediaș

Criptomonede în valoare de 7 milioane de dolari au fost descoperite pe numele finanțatorului campaniei lui Călin Georgescu

Partenerii noștri