Live

Un bărbat care a spart șapte farmacii în zece zile a fost arestat preventiv

Data publicării:
Un român, considerat cel mai periculos agresor sexual din Spania, a fost condamnat la aproape 300 de ani de închisoare Foto: Getty Images

Un bărbat de 36 de ani a fost arestat preventiv, după ce a intrat prin forțarea geamurilor în șapte farmacii din orașul Galați de unde a furat suma de 3.300 de lei. Toate spargerile au avut loc în decurs de zece zile, scrie Mediafax.

Bărbatul a fost văzut de poliţişti în timp ce încerca să intre în mod fraudulos într-o farmacie din oraşul Galaţi. El a reuşit să fugă, dar a fost prins în scurt timp.

Poliţiştii au extins cercetările şi au aflat că hoţul reuşise să spargă şapte farmacii într-o singură săptămână.

„La data de 01 mai a.c., în jurul orei 01.20, poliţişti din cadrul Secţiei 1 Poliţie Galaţi au surprins, în flagrant, un bărbat care se afla în interiorul unei farmacii, de pe strada Brăilei, încercând să sustragă bunuri, şi care, la vederea poliţiştilor, a fugit. În scurt timp, poliţiştii l-au depistat, în dreptul unui bloc, de pe strada Vlad Ţepeş, în apropierea farmaciei găsind şi autoturismul cu care acesta se deplasase, neasigurat şi cu cheile în contact. În urma investigaţiilor efectuate, a reieşit că, în perioada 21.04/01.05.2020, bărbatul, de 36 de ani, din municipiul Galaţi, ar fi săvârşit 7 infracţiuni de furt calificat şi tentativă la furt calificat, pătrunzând, prin forţarea ferestrelor termopan, în sediile a 7 farmacii, de pe raza municipiului Galaţi, din 3 reuşind să sustragă suma totală de 3.300 de lei”, au anunţat reprezentanţii IPJ Galaţi.

Bărbatul a fost reţinut, pe bază de ordonanţă, pentru 24 de ore, ulterior instanţa dispunând arestarea sa preventivă pentru o perioadă de 30 de zile.

Editor web: Liviu Cojan

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Hackerii au reușit să fure o sumă uriașă în criptomonede în 2024. La cât au ajuns fondurile sustrase

„Mulțumim cerului”. Speranță în agricultură după seceta din ultimii ani. Culturile de toamnă și livezile și-au revenit spectaculos

Un bărbat din Galați a murit, după ce s-a opărit la duș în timp ce se afla în arest. Fusese reținut după ce și-a ucis părinții

Un bărbat a jefuit o benzinărie din Calafat, ameninţând-o pe vânzătoare cu un cuţit

Partenerii noștri