Live

Ţuţuianu, despre modificările la Codul penal: Această lege nu îl priveşte pe Dragnea în mod particular”

Data actualizării: Data publicării:

Senatorul PSD Adrian Ţuţuianu a declarat, marţi, că dezbaterile la Codul penal durează de câteva luni, iar modificarea acestuia nu a fost făcută în grabă. El susţine că modificările erau necesare şi că această lege „nu îl priveşte pe Liviu Dragnea în mod particular”.

Adrian Țuțuianu Foto: Inquam Photos / Octav Ganea

„În noiembrie-decembrie s-au făcut primele discuţii pe texte, au continuat în cursul lunilor ianuarie-martie, s-a ajuns în aceste zile, în luna iunie, la votul în comisia specială, practic s-a făcut o reluare a discuţiilor. Am trecut prin prima cameră sesizată, Senatul, urmând să parcurgă procedura în a doua cameră”, a afirmat Ţuţuianu, respingând astfel afirmaţiile că s-a făcut în grabă modificarea Codului Penal.

Întrebat dacă pe noile prevederi Liviu Dragnea mai poate fi acuzat de ceva, senatorul PSD a replicat: „Dacă ne raportăm totdeauna la persoane legat de modul cum legiferăm, o să greşim fundamental. Ca urmare, eu nu cred că legea aceasta îl priveşte pe Liviu Dragnea în mod particular”.

„Am urmărit şi eu dosarul despre care vorbiţi, veţi vedea că e trimis în judecată şi pentru alte infracţiuni - falsul. Nu ştim ce va decide instanţa de apel pe această speţă”, a adăugat el.

Despre faptul că Liviu Dragnea este acuzat în dosarul Tel Drum pentru constituirea unui grup infracţional organizat, o altă infracţiune redefinită de parlamentari, senatorul PSD a declarat: „Nu am toate elementele pe acest subiect. Definiţia grupului infracţional a fost într-adevăr modificată în sensul că grupul infracţional are la bază o convenţie a celor care participă la grup, şi nu definiţia foarte relaxată care exista astăzi şi care a permis inculparea unor persoane care de fapt nu aveau nicio legătură cu cei care au săvârşit infracţiunea. Rămâne să decidă instanţa de judecată. Deocamdată, pe acest subiect, nu avem nici măcar trimitere în judecată, ci doar un dosar care e în curs la DNA, unde cunoaşteţi că Liviu Dragnea are deocamdată calitate de suspect. Raportându-ne chiar şi la directiva privind prezumţia de nevinovăţie, discuţia aceasta o facem fără un temei juridic serios”.

Chestionat de ce s-a precizat la abuzul în serviciu că folosul necuvenit este material şi nu poate fi, de exemplu, o funcţie, Ţuţuianu a replicat: „O funcţie înseamnă şi nişte beneficii, înseamnă un salariu. Poate vă aduceţi aminte că cineva a fost trimis în judecată pentru că a primit foarte multe aprecieri pe Facebook. Eu nu cred că nu trebuie să vedem realitatea şi să nu adaptăm legislaţia”.

Sursa: News.ro

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

45 de milioane de vizualizări: ”o imagine cât o mie de cuvinte” cu soția lui Conor Mcgregor, după ce a fost condamnat pentru viol

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Alegeri prezidențiale 2024. Liviu Dragnea face un anunț surprinzător. Candidatul pe care îl susține la scrutinul de duminică

Fostul șef IPJ Cluj a fost trimis în judecată de DNA în dosarul permisului de conducere

O celebră ciocolată elvețiană se află în centrul unui proces colectiv în SUA. Metale grele, printre ingrediente

Comisia Europeană dă în judecată România și Bulgaria pentru poluare. Nu tratăm corespunzător apele urbane reziduale

Partenerii noștri