Sumele uriașe pe care le făcea cea mai mare rețea de trafic de persoane din transportul migranților. 11 traficanți au fost reținuți
11 persoane au fost reţinute şi 16 au fost plasate sub control judiciar, după percheziţiile la cea mai mare grupare de trafic de migranţi prinsă în România, care a asigurat transportul a peste 500 de persoane.
„Procurorii DIICOT – Structura Centrală au dispus reţinerea a 11 inculpaţi, dintre care unul minor, şi măsura controlului judiciar faţă de alţi 16, cercetaţi pentru constituirea unui grup infracţional, trafic de migranţi, conducerea unui vehicul fără permis de conducere, conducerea unui vehicul neînmatriculat, conducerea unui vehicul cu număr fals de înmatriculare şi părăsirea locului accidentului”, anunţă DIICOT, citat de News.ro.
Membrii grupului infracţional, sprijiniţi şi de alţi inculpaţi, au organizat transporturile de migranţi prin procurarea de autoutilitare, recrutarea de şoferi, atât pentru aceste autovehicule cât şi pentru cele folosite ca antemergători, transportarea migranţilor pe distanţe lungi cu autovehicule pentru mărfuri ori de capacitate mică în care introduceau mult mai multe persoane decât numărul de locuri prevăzut, punându-le permanent viaţa în pericol.
„O astfel de situaţie a fost înregistrată când unul dintre inculpaţi, în timp ce conducea un autoturism în care se aflau 17 migranţi, a încercat să evite echipajele de poliţie mărind viteza de deplasare, moment în care a pierdut controlul volanului producând un accident soldat cu rănirea mai multor pasageri”, a mai transmis DIICOT.
Potrivit procurorilor, cercetările au reliefat că la un singur transport de aproximativ 30 de migranţi, grupul infracţional organizat obţinea sume între 120.000 - 150.000 de euro.
În urma celor 33 de percheziţii domiciliare efectuate au fost identificate şi ridicate sumele de 32.000 euro, 75.000 lei, 7.500 lire sterline, 3 arme neletale supuse autorizării, paşapoarte, telefoane mobile, medii de stocare a datelor. De asemenea, au fost ridicate 7 autoturisme, urmând a fi indisponibilizate prin măsura sechestrului asigurător.
În cursul zilei de 13.03.2024, judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Bucureşti a dispus arestarea preventivă a 10 inculpaţi şi măsura arestului la domiciliu a inculpatului minor.
Editor : M.B.
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News