Live

Șoferul care a omorât o fată pe o trecere de pietoni din Târgovişte a fost condamnat la 3 ani de închisoare cu suspendare

Data publicării:
Sursa foto: Profimedia Images

Şoferul care în urmă cu un an a omorât o fată de 13 ani pe trecerea de pietoni a fost condamnat la trei ani cu suspendare, se arată în decizia instanţei de vineri.

Judecătoria Târgovişte a decis şi acordarea de despăgubiri morale în cuantum de 200.000 de euro.

Hotărârea poate fi atacată cu apel, în termen de 10 zile de la comunicare, se mai arată în decizie.

Incidentul a avut loc în iulie anul trecut, în Târgovişte. Şoferul circula cu peste 120 de kilometri la oră şi a lovit mortal o fată de 13 ani pe trecerea de pietoni.

La înmormântare a avut loc un incident între poliţişti şi cei care făceau parte din cortegiul funerar. Cei care făceau parte din cortegiu voiau să treacă prin faţa locuinţei celui care a produs accidentul, iar, pentru a preveni incidente, poliţiştii au împiedicat acest lucru. Mai mulţi poliţişti au fost loviţi, iar o autospecială de Poliţie a fost avariată. Poliţişti şi jandarmi au intervenit şi au aplanat scandalul şi s-a deschis dosar penal pentru ultraj pe numele mai multor persoane implicate în scandal.

Editor : A.P.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

EXCLUSIV Început abrupt de emisiune: ”Florin ne-a cutremurat cu o veste”. Dezvăluirea făcută imediat, în direct

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Accident mortal în București: O femeie de 52 de ani a murit lovită de o maşină în timp ce traversa strada

Accident grav pe „Drumul Morții”: 4 mașini s-au ciocnit, după ce un șofer a intrat pe contrasens

VIDEO Distracție periculoasă: Doi tineri s-au urcat pe capota unei mașini și au făcut accident. Unul dintre ei a fost grav rănit

Paznicul unui şantier din Bucureşti, arestat preventiv după ce a condus o basculantă prin oraş, fără permis, și a provocat un accident

Partenerii noștri