Live

Serghei Gorbunov a fost liberat condiţionat şi va fi expulzat în Republica Moldova

Data publicării:
Serghei Gorbunov, la catedră. Foto: mesagerulhunedorean.ro

Cetăţeanul moldovean Serghei Gorbunov, condamnat, în anul 2010, la 16 ani de închisoare pentru tâlhărie, a fost liberat condiţionat printr-o hotărâre a Judecătoriei Deva, fostul deţinut fiind preluat marţi, de Interpol, pentru a fi expulzat în Republica Moldova.

Serghei Gorbunov îşi ispăşea pedeapsa privativă de libertate în Penitenciarul Deva, de unde a şi solicitat liberarea condiţionată, conform datelor de pe portalul instanţelor de judecată.

„Instanţa a admis cererea de liberare condiţionată. Bărbatul a fost pus în libertate. El a fost preluat de Interpol în vederea expulzării în Republica Moldova”, a declarat marţi, purtătorul de cuvânt al Penitenciarului Deva, Lucian Feraru, potrivit Agerpres.

Serghei Gorbunov a fost condamnat, în toamna lui 2010, de Judecătoria Deva, la 16 ani de închisoare pentru tâlhărie, după ce a fost acuzat că, în anul 2003, l-ar fi atacat pe patronul unei case de schimb valutar din Deva şi apoi i-a furat o borsetă în care se aflau peste 65.000 de lei.

Judecătoria Deva l-a condamnat, în octombrie 2010, la 13 ani de închisoare, cu executare, pentru tâlhărie, pedeapsa fiind contopită cu altele concurente, în final el urmând să ispăşească 16 ani de detenţie, după care urma să fie expulzat din România.

Instanţa a mai decis ca Serghei Gorbunov să plătească părţii vătămate suma de 50.000 de lei daune materiale şi 8.000 de lei daune morale.

Gorbunov s-a adresat Curţii de Apel Alba Iulia, însă o instanţă i-a respins recursul, în noiembrie 2011, printr-o decizie definitivă, menţinând astfel sentinţa pronunţată de Judecătoria Deva în acest caz. 

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Criză energetică. Maia Sandu îndeamnă cetăţenii să facă economie, Guvernul adoptă măsuri pentru instituţii, magazine şi televiziuni

Republica Moldova va cumpăra de la 1 ianuarie 2025 mai multă energie electrică din România. Achizițiile anunțate

Maia Sandu își începe oficial cel de-al doilea mandat de președinte. Lidera de la Chișinău a depus jurământul

Reacția Chișinăului după ce spionajul rus a acuzat-o pe Maia Sandu că pregătește cucerirea Transnistriei

Partenerii noștri