Live

Reacția șefului DNA Ploiești după acuzațiile lui Vlad Cosma

Data actualizării: Data publicării:
Lucian Onea

DNA Ploieşti nu a falsificat niciodată probe şi a respectat întotdeauna legea, a declarat, luni, într-o conferinţă de presă, şeful DNA Ploieşti, Lucian Onea. El a spus că procurorii structurii pe care o conduce au fost avertizaţi de persoane din anturajul lui Vlad Cosma că va urma un atac, ceea ce s-a şi întâmplat, dar nu vor ceda presiunilor, chiar dacă acestea sunt din ce în ce mai agresive. Şeful DNA Ploieşti a precizat că chiar astăzi a solicitat Inspecţiei Judiciare (IJ) să facă verificări, fiind în joc reputaţia procurorilor.

Lucian Onea: „În legătură cu afirmațiile făcute de inculpatul Vlad Cosma și cu discuțiile care au apărut în mass-media, și în completarea comunicatului nostru, vreau să precizez că în toate cauzele pe care le instrumentăm la nivelul DNA Ploiești am respectat întotdeauna legea și o să o respectăm în continuare. Nu au existat niciodată metode ilegale de investigare și nici înțelegeri ilicite sau neloiale cu inculpații. Vreau să fie foarte clar: întotdeauna s-a respectat legea.

Niciodată nu au fost falsificate probe în dosare. Sunt susțineri pe care le fac inculpații în dosarele în care sunt cercetați. Nu e prima dată când se întâmplă așa ceva, au mai existat situații, am avut controale de la CSM, de la Inspecția Judiciară și s-a constatat contrariul. S-a constatat că la DNA Ploiești a fost respectată legea de fiecare dată. Este de datoria noastră de procurori să stabilim adevărul. Nu vă puneți întrebarea... de ce discuțiile judiciare sunt duse în afara cadrului procesual în spațiul public? Pentru că pot fi făcute tot felul de alegații care nu pot fi verificate. Vă spun încă o dată că nu au fost falsificate probe.” 

Şeful DNA Ploieşti a mai spus că la această structură nu a existat nicio situaţie deosebită în care să se fi constatat că probele au fost nelegal administrate.

Procurorul Lucian Onea a mai spus că „tot ce s-a prezentat la TV este o variantă denaturată, personală, a lui Vlad Cosma, care speră ca până la termenul următor al procesului să scape”.

„Indiferent de metodele folosite, de intimidări, de şantaj, nu o să cedăm presiunilor, chiar dacă acestea sunt din ce în ce mai agresive şi vor să ne compromită şi să ne demobilizeze”, a mai spus procurorul.

Şeful DNA Ploieşti a precizt că a solicitat chiar astăzi Inspecţiei Judiciare să facă verificări pentru că „este în joc reputaţia procurorilor”.

Lucian Onea: „Un al doilea lucru despre care vreau să vă vorbesc: șantajul. Este o situație care durează de două luni, există un dosar înregistrat în luna noiembrie. Am fost avertizați de persoane din anturajul familiei Cosma că va urma un atac în media, ceea ce s-a și întâmplat, dar noi am urmat calea legală, nu am cedat presiunilor și nu o să cedăm niciodată.

Se fac referiri la Negulescu, în condițiile în care nu a lucrat la dosarul la care se face referire. Discuțiile pe care el le-a avut, dacă sunt autentice, nu sunt din perioada în care lucra la DNA Ploiești.

Ce este cu tabelele? În dosarele noastre toate probele sunt depuse de părți, de inculpați sau alte persoane, potrivit procedurii penale. La acest moment pot să spun că acele tabele au fost depuse la dosarul cauzei de Vlad Cosma.

Ce s-a prezentat la TV e o variantă denaturată făcută de Cosma, care speră că până pe 19 februarie să influențeze organele judiciare.

Am auzit un zvon că o să vin și o să îmi anunț demisia. Indiferent de metodele folosite, de intimidări, de șantaj, nu cedăm presiunilor, chiar dacă sunt agresive. Lucrăm în echipă și vom fi mai mobilizați.”

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

EXCLUSIV Început abrupt de emisiune: ”Florin ne-a cutremurat cu o veste”. Dezvăluirea făcută imediat, în direct

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

STENOGRAME: Cum a fost prins șeful de la Imigrări, acuzat că taxa cu 300€ fiecare dosar de muncitor asiatic. „Ne bagă aștia la pârnaie”

Mircea Cosma și fiul său Vlad scapă de închisoare după ce faptele s-au prescris

Procurorii DNA fac percheziții la ISU Dâmbovița, după exploziile de la stația GPL din Crevedia

Fostul șef al DNA Ploiești Lucian Onea și fostul procuror Mircea Negulescu au fost achitați de ÎCCJ. Decizia nu este definitivă

Partenerii noștri