Live

Reacția lui Savonea, după ce ANI a anunțat că îi verifică averea și tranzacțiile financiare uriașe ale familiei

Data actualizării: Data publicării:
FOTO: INQUAM PHOTOS - Octav Ganea

Președintele CSM, Lia Savonea, transmite, marți, că pe 26 august 2019 i-a fost adusă la cunoștință declanșarea de către ANI a procedurilor de evaluare ca urmare a unei sesizări transmise de o „persoană fizică”, precizând că verificările preliminare au fost derulate „cu o celeritate neobişnuită”, potrivit Mediafax.

`Președintele Consiliului Superior al Magistraturii reține că în cursul zilei de 1 octombrie 2019 au fost lansate în spațiul public, prin intermediul mass-media, afirmații grave, false și inexacte, privind întocmirea unor propuneri legislative de către președintele CSM de modificare a legislaţiei privind organizarea şi funcţionarea Agenției Naționale de Integritate, precum și informații din cadrul unei proceduri confidențiale conform dispozițiilor legale în vigoare. În privinţa propunerii de modificare a legislaţiei privind organizarea şi funcţionarea Agenției Naționale de Integritate, menţionăm faptul că începând cu data de 9 mai 2019, CSM a iniţiat o lucrare având acest obiect, finalizată la data de 03 iulie 2019, în cadrul Comisiei nr.1 - comună «Legislație și cooperare interinstituțională», după o amplă consultare a tuturor instanţelor şi parchetelor. Prin urmare, afirmaţia din mass-media potrivit căreia propunerile de modificare legislativă au aparţinut preşedintelui CSM şi au urmărit eludarea unei proceduri de evaluare derulată de ANI este complet falsă”, transmite Lia Savonea, prin intermediul unui comunicat de presă remis marți Mediafax.

Președintele Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) arată că, pe 26 august 2019, i-a fost adusă la cunoștință declanșarea de către ANI a procedurilor specifice activității de evaluare ca urmare a unei sesizări transmise de o „persoană fizică”.

„Lucrarea apare ca fiind înregistrată la ANI la data de 12 august 2019, aşadar mult după închiderea lucrării vizând propunerile de modificare legislativă, respectiv 3 iulie 2019. Procedura de verificare preliminară, expres prevăzută de lege, a fost derulată de ANI cu o celeritate neobişnuită dacă avem în vedere multitudinea activităţilor (înregistrarea şi repartizarea lucrării, procedura de evaluare, întocmirea şi comunicarea informării) derulate în numai 8 zile, într-o perioadă tradiţional afectată concediilor de odihnă”, arată Lia Savonea.

Surse din cadrul Agenției Naționale de Integritate (ANI) au precizat, anterior, că instituția verifică averea președintelui Consiliului Superior al Magistraturii (CSM), Lia Savonea, ca urmare a unei sesizări depuse.

Editor web: Liviu Cojan

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Nicuşor Dan a câştigat definitiv procesul cu ANI. Raportul prin care a fost declarat în conflict de interese, anulat

Dominic Fritz, acuzat de Agenția Națională de Integritate de conflict de interese. Reacția primarului din Timișoara

Primarul din Tulcea, acuzat de conflict de interese. ANI spune că edilul a dat autorizații pentru firma de la care a cumpărat un imobil

Clotilde Armand a fost trimisă în judecată. Ea și-a depus azi candidatura pentru un nou mandat la Primăria Sectorului 1

Partenerii noștri