Live

Reacția lui Augustin Lazăr, după atacurile la adresa DNA

Data actualizării: Data publicării:
Foto: InquamPhotos/Octav Ganea

Procurorul general Augustin Lazăr are o primă reacție după scandalul DNA-RTV-Antena3. El vorbește despre o campanie împotriva instituțiilor justiției, desfășurare de persoane cu probleme penale – referire la familia Cosma și Sebastian Ghiță. El amintește că rapoartele MCV nu critică funcționarea sistemului judiciar, ci piedicile puse luptei anticorupție.

Foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Comunicatul Parchetului General:

„Având în vedere informațiile vehiculate în ultimele zile în mass-media, procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, domnul Augustin Lazăr:

- dezavuează campania desfăşurată împotriva instituţiilor justiţiei, în mod deosebit a Ministerului Public, de persoane aflate în proceduri judiciare în curs, unele condamnate definitiv;

- respinge ferm generalizarea la nivelul întregii activităţi a procurorilor a incidentelor procesuale şi a cazurilor particulare de magistraţi procurori cercetaţi disciplinar. Sistemul judiciar are proceduri legale riguroase de verificare a suspiciunilor de abateri disciplinare, inclusiv de genul celor lansate în media;

- dezavuează acţiunile de instigare publică la intervenţia politicienilor în activitatea judiciară pentru demiterea unor procurori cu funcţii de conducere, prin ignorarea procedurilor judiciare clar prevăzute de art. 51 al. 2 şi 7 din Legea nr. 303/2004, precum şi prin înfrângerea principiului constituţional al separaţiei puterilor în stat;

- cere conducerii Consiliului Superior al Magistraturii garantul independenţei justiţiei să adopte o poziţie publică în apărarea sistemului judiciar în faţa acestor atacuri;

- procurorul general îşi manifestă încrederea în capacitatea sistemului judiciar din România de a-şi îndeplini misiunea de înfăptuire a justiţiei la nivelul standardelor europene. De asemenea, îşi manifestă încrederea în capacitatea de autoreglare a sistemului judiciar prin identificarea şi rezolvarea conform procedurilor legale a tuturor incidentelor procesuale şi a cazurilor particulare de abateri disciplinare.

Aşa cum de altfel reţin şi rapoartele MCV, problema României nu este funcţionarea defectuoasă a sistemului judiciar, ci tentativa de stopare a luptei împotriva corupției.”

Antena 3 a difuzat, duminică seară, o înregistrare cu fostul deputat PSD Vlad Cosma, care susţine că procurorii Mircea Negulescu şi Lucian Onea de la DNA Ploieşti ar fi încercat să facă dosare în baza unor „probe fabricate” pe numele unor politicieni şi oameni de afaceri, între care Sebastian Ghiţă. Vlad Cosma a susţinut, de asemenea, că şeful DNA Ploieşti, Lucian Onea, i-ar fi cerut să modifice documente şi probe care ar fi fost folosite ulterior în dosar. 

Şeful DNA Ploieşti, Lucian Onea, a susţinut luni o conferinţă de presă pentru a răspunde acuzaţiilor de fabricare şi plantare de probe lansate de fostul deputat. Onea a spus că DNA Ploieşti nu a falsificat niciodată probe şi a respectat întotdeauna legea. Procurorul a afirmat că procurorii structurii pe care o conduce au fost avertizaţi de persoane din anturajul lui Vlad Cosma că va urma un atac, ceea ce s-a şi întâmplat, dar nu vor ceda presiunilor, chiar dacă acestea sunt din ce în ce mai agresive. Şeful DNA Ploieşti a precizat că chiar astăzi a solicitat Inspecţiei Judiciare (IJ) să facă verificări, fiind în joc reputaţia procurorilor.

De asemenea DNA a emis un comunicat în care a negat aceste acuzații.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Cum au fost tratate de instanțe dosare similare cu cel al sociologului Alfred Bulai. Pedepse doar cu suspendare pentru hărțuitori

Procurorul general, plângere împotriva judecătorilor care i-au eliberat din arest pe cei trei frați acuzați de crima de la Padina

Secţia pentru judecători a CSM, reacţie după declaraţiile lui Gigi Becali despre o judecătoare: Depăşesc orice limită

Procesul lui Vlad Pascu, amânat pe 7 iunie. Noua judecătoare a cerut să fie adus din nou în sala de judecată

Partenerii noștri