Live

Protest în Justiţie. Grefierii din Oradea şi Baia Mare au ieşit în faţa sediilor instanţelor

Data actualizării: Data publicării:

Pentru un sfert de oră, mii de grefieri de la mai multe instanţe din România au întrerupt, marţi, activitatea în semn de protest faţă de modul de calcul al salariilor şi neplata orelor suplimentare începând cu 1 ianuarie 2018. La Oradea, 60 de grefieri au ieşit în faţa Palatului de Justiţie. Un gest similar au făcut colegii lor de la instanţele din Baia Mare.

foto: arhivă

Grefierii sunt nemulţumiţi că noile grile de salarizare au făcut ca veniturile acelora dintre ei cu vechime mai mare de 15 ani să se micşoreze chiar şi cu 500 lei.

"Aceste grile nici nu se aplică uniform. Sunt unele Curţi de Apel care au mărit salariile în aşa fel încât aceste diferenţe să nu existe şi unde se aplică şi sporuri de 45% pentru personalul auxiliar. La alte Curţi de Apel, însă, au scăzut salariile. Dacă cineva poate avea o explicaţie logică, să o spună. Noi nu am găsit-o", a declarat, marţi, pentru Bihoreanul, Cornelia Maghiar, grefieră în cadrul Judecătoriei Oradea şi vicepreşedinta Sindicatului Grefierilor din Bihor.

Grefierii susţin că au transmis în mai multe rânduri problemele lor reprezentanţilor Ministerului Justiţiei. Pe 1 februarie au intrat în grevă japoneză şi au purtat banderolă albă pe braţ în sălile de judecată, dar fără rezultat.

Şi grefierii din Baia Mare au protestat marţi, fără ca acţiunea lor să afecteze activitatea instanţelor.

Protestul se va relua şi în zilele următoare, iar durata acţiunii va creşte gradual, în fiecare zi. Astfel, miercuri acţiunea va dura o jumătate de oră.

"Nici până la ora actuală, ministrul Justiției nu a avansat o dată certă pentru o întrevedere cu organizațiile profesionale și sindicale în vederea rezolvării problemelor cu care se confruntă categoria noastră profesională", se arată într-un comunicat al Asociaţia Grefierilor din România şi Sindicatul Naţional al Grefei Judiciare Dicasterial.

Mai mult, grefierii avertizează că în zilele ce urmează, dacă situaţia nu se va rezolva, sunt dispuşi să apeleze „la mişcări de protest, inclusiv prin întreruperea temporară şi chiar totală a activităţii”.

Reporteri: Izabela Jurasko, Kristian Kosa
Editor web: Adrian Laboş

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

45 de milioane de vizualizări: ”o imagine cât o mie de cuvinte” cu soția lui Conor Mcgregor, după ce a fost condamnat pentru viol

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Fermierii polonezi au blocat un important punct de trecere a frontierei cu Ucraina. Cauzele protestului

Grevă generală și proteste în Grecia. „Când vin facturile de electricitate avem atacuri de cord”

Sindicaliștii din Energie protestează împotriva noii legi a pensiilor: „Pune în pericol lucrătorii din domeniul nuclear”

Cele mai mari proteste din ultimele decenii, în Noua Zeelandă. De ce mărșăluiesc Māori care au organizat și un Haka în Parlament

Partenerii noștri