Procurorii europeni au făcut percheziţii la fermele de purcei ale nepoţilor lui Paul Stănescu, secretarul general PSD (G4Media)
Parchetul European a făcut percheziţii la fermele de purcei din Corabia aparținând nepoţilor lui Paul Stănescu, secretarul general al PSD, scrie G4Media.ro, citând surse judiciare.
Percheziţiile au avut loc joi, în cadrul unui dosar de fraudă cu fonduri europene cu prejudiciu de 1,2 milioane de euro legat de fermele de purcei.
În acest moment cercetările sunt in rem, cu privire la faptă, nu la persoane, adică nu au fost formulate acuzaţii la adresa unor persoane fizice sau juridice.
Potrivit surselor citate, firmele vizate de procurori sunt Big Pork Food din Corabia şi To-Mak Grup din Vişina.
Firma Big Pork Food SRL este deţinută de Mihai-Ştefan Stănescu (29 de ani) din Corabia, cu 37 % şi Alex-Florin Stănescu (33 de ani), tot din Corabia, cu 63 %., potrivit documentelor din Monitorul Oficial.
Firma To-Mak Grup din Vişina este deţinută de Alex-Florin Stănescu. Potrivit presei locale şi centrale, Alex-Florin Stănescu este fiul lui Alexandru Stănescu, fratele secretarului general PSD, Paul Stănescu.
Dosarul nu are legătură cu afacerea stufului din Deltă, au mai precizat sursele citate de G4Media.ro.
Editor : B.P.
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News