Procurorii au extins acuzațiile în dosarul fraților Tate și i-au trimis în judecată. Le-au confiscat bolizi de lux, lingouri și case
Ancheta procurorilor DIICOT în cazul fraților Tate s-a încheiat, iar cei doi au fost trimiși în judecată. Riscă până la 13 ani de închisoare, după ce lista acuzațiilor a fost extinsă pe finalul investigațiilor.
Procurorii au mai cerut oficial confiscarea bunurilor celor doi - 15 terenuri, case și apartamente de lux, 15 mașini evaluate la câteva milioane de euro și 14 ceasuri de lux.
Procurorii DIICOT i-au trimis în judecată pe Andrew și Tristan Tate, într-un dosar în care mai sunt judecați și doi cetățeni români.
Cei patru sunt acuzați de constituire a unui grup infracțional organizat, trafic de persoane în formă continuată, viol în formă continuată, acces ilegal la sistem informatic, alterarea integrității datelor informatice, instigare la lovire sau alte violențe și lovire sau alte violențe.
"În cauză s-a reținut că, la începutul anului 2021, cei patru inculpaţi au constituit un grup infracțional organizat în vederea comiterii pe teritoriul României, dar și al altor state, precum Statele Unite ale Americii și Marea Britanie, a infracțiunii de trafic de persoane.
Persoanele vătămate au fost recrutate de cetățenii străini, prin inducere în eroare cu privire la intenția de a întemeia o relație de căsătorie/concubinaj și existența unor sentimente reale de iubire (metoda loverboy). Acestea au fost ulterior transportate și adăpostite în imobile din județul Ilfov unde, prin exercitarea de acte de violență fizică și constrângere psihică (prin intimidare, supraveghere constantă, controlul și invocarea de pretinse datorii), au fost exploatate sexual de membrii grupului prin obligarea la manifestări pornografice în vederea producerii și difuzării prin intermediul unor platforme de socializare de materiale având un astfel de caracter.
Cele 7 persoane vătămate identificate pe parcursul urmăririi penale au fost supuse la executarea unei munci, în mod forțat, în scopul obținerii de beneficii financiare importante constând în sumele de bani încasate ca urmare a accesării materialelor de către utilizatorii platformelor", se arată în rechizitoriul DIICOT.
Dintre cele 7 persoane vătămate care au fost exploatate sexual de grupul infracțional organizat, trei s-au constituit parte civilă în procesul penal.
Cu privire la infracțiunea de viol s-a reținut că, în luna martie 2022, o persoană vătămată a fost constrânsă de unul dintre inculpați, prin exercitarea de violențe fizice și presiuni psihice, să întrețină în mod repetat relații sexuale (două acte materiale), potrivit rechizitoriului.
Referitor la infracţiunile de acces ilegal la sistem informatic şi alterarea integrității datelor informatice s-a reţinut că, în luna octombrie 2021, unul dintre inculpaţi a accesat fără drept sistemul informatic aparținând uneia dintre persoanele vătămate şi a postat pe contul de socializare aparținând acesteia materialele pe care le-a obținut în această modalitate, care o înfăţişau pe aceasta în ipostaze compromițătoare.
Cu privire la infracţiunile de instigare la lovire sau alte violențe, respectiv lovire sau alte violențe, s-a reţinut faptul că, în luna octombrie a anului 2021, în scopul „pedepsirii” uneia dintre persoanele vătămate, care a refuzat să continue realizarea de materiale cu caracter pornografic şi a solicitat să i se permită plecarea din imobilul aflat în judeţul Ilfov, la instigarea unuia dintre inculpaţi, un alt inculpat a exercitat acte de violenţă asupra persoanei vătămate.
Prin rechizitoriu s-a solicitat confiscarea mai multor bunuri mobile şi imobile (indisponibilizate și sechestrate): 15 terenuri şi clădiri situate pe raza judeţelor Ilfov, Prahova şi Braşov, 15 autoturisme de lux, 14 ceasuri de lux, 2 lingouri şi o medalie, părţile sociale deţinute în cadrul a 4 societăţi comerciale, a sumelor de 86.580 lei, 52.650 euro, 17.430 dolari şi 10.370 lire sterline şi sumei de 21.080508 BTC, existentă în portofele de criptomonedă (aproximativ 384.904,789 dolari), precum și obligarea inculpaților la plata unor cheltuielile judiciare avansate de stat în cuantum de 300.000 lei.
De asemenea, prin actul de sesizare s-a dispus disjungerea cauzei cu privire la comiterea infracţiunilor de spălare a banilor, favorizarea făptuitorului, influențarea declarațiilor, trafic de minori şi trafic de persoane.
Procurorii au propus menținerea măsurii preventive a arestului la domiciliu dispus cu privire la cei 4 inculpați.
Dosarul a fost trimis judecătorilor de la Tribunalul Bucureşti.
Editor : G.M.
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News