Live

Judecătorul din dosarul „Colectiv” se pensionează. Procesul va fi reluat de la zero

Data actualizării: Data publicării:

Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) a aprobat astăzi cererea pensionare a magistratului Valeriu Mihai Terceanu de la Tribunalul Bucureşti, care judecă şi dosarul Colectiv. Astfel, procesul în cazul Colectiv va fi reluat de la zero

Cererea de eliberare din funcţie prin pensionare a judecătului Valeriu Mihai Terceanu de la Tribunalul Bucureşti a fost analizată în şedinţa plenului CSM de marţi.

Cum cererea a fost aprobată, toate actele efectuate de judecător în cazul Colectiv vor fi anulate, aşa cum spune legea, astfel că procesul - aflat de peste doi ani pe rolul Tribunalului Bucureşti -va fi reluat de la zero. Procesul va fi preluat de un alt judecător.

Această cauză a ajuns la Tribunalul Bucureşti după ce în 5 aprilie Judecătoria Sectorului 4 a decis să reunească dosarul incendiului de la clubul Colectiv cu cel al fostului primar Cristian Popescu Piedone. Totodată, magistraţii au respins cererea urmaşilor celor decedaţi şi a răniţilor ca statul să fie parte în proces pentru plata despăgubirilor. Judecătorii au respins şi sesizarea Curţii Constituţionale cu o excepţie ridicată de juristul Ministerului de Interne.

Judecătoria Sectorului 4 a început, în 7 februarie, judecarea pe fond a dosarului "Colectiv" în care sunt acuzaţi de ucidere din culpă patronii clubului şi administratorii firmei care a pus artificiile în seara concertului din 30 octombrie 2015.

În dosarul "Colectiv” s-au constituit părţi civile 139 de persoane, 11 spitale şi cinci instituţii.

Dosarul "Colectiv” a ajuns la Judecătoria Sectorului 4 în 28 aprilie 2016, când a intrat în procedură de cameră preliminară.

Procurorii Parchetului instanţei supreme i-au trimis în judecată pe George Alin Anastasescu, Paul Cătălin Gancea şi Costin Mincu, patronii clubului Colectiv, pe Daniela Ioana Niţă şi Mihai Cristian Niţă, administratorii firmei Golden Ideas Fireworks Artists care au instalat artificiile folosite în seară concertului din 30 octombrie 2015 şi pe pirotehnicianul Viorel Zaharia, care a fost prezent în club.

Aceştia sunt acuzaţi de ucidere din culpă şi vătămare corporală din culpă în formă agravată şi neluarea măsurilor de securitate şi sănătate în muncă. În plus, Daniela Niţă este judecată şi pentru sustragerea sau distrugerea de probe ori de înscrisuri.

De asemenea, SC Colectiv Club SRL şi SC Golden Ideas Fireworks Artists SRL au fost trimise în judecată pentru ucidere din culpă şi vătămare corporală din culpă, în formă agravată.

Procurorii continuă cercetările, într-un dosar disjuns, faţă de artificierul Marian Moise, pentru ucidere din culpă şi vătămare corporală. Marian Moise a fost trimis de firma Golden Ideas Fireworks Artists să pună artificiile în clubul Colectiv, la concertul trupei Goodbye to Gravity. Ancheta în cazul său a început mai târziu pentru că acesta a fost rănit în urma incendiului.

Dosarul fostului primar al Sectorului 4, Cristian Popescu Piedone, a fost instrumentat de procurorii DNA, care în 5 mai 2016 l-au trimis în judecată pe fostul edil, alături de alţi trei funcţionari din primărie, sub acuzaţia de abuz în serviciu.

Cei patru sunt acuzaţi că au eliberat acordurile şi autorizaţiile de funcţionare pentru clubul Colectiv, prin încălcarea prevederilor legale referitoare la securitatea la incendiu.

Dosarul a fost înregistrat la Tribunalul Bucureşti în 5 mai 2016, iar în 14 octombrie instanţa a decis că procesul poate să înceapă şi că rechizitoriul a fost corect întocmit.

Un al treilea dosar deschis după incendiul din clubul Colectiv este cel în care sunt judecaţi pompierii Antonina Radu şi George Petrică Matei.

În 28 octombrie 2016, procurorii militari din DNA i-au trimis în judecată pe Antonina Radu şi George Petrică Matei, de la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Bucureşti, pentru abuz în serviciu şi uzurparea funcţiei, pentru că au făcut verificări în clubul Colectiv fără a lua măsuri.

În această cauză s-au constituit părţi civile 248 de persoane, care au formulat pretenţii civile ce se ridică la 212.474.000 euro şi 51.240.315,8 lei.

În urma incendiului din clubul Colectiv şi-au pierdut viaţa 64 de persoane, între care 27 în noaptea tragediei şi 37 ulterior, în spitale din Bucureşti şi din străinătate, printre aceştia fiind fotografi, artişti, olimpici şi studenţi străini.

Incendiul din 30 octombrie 2015 a izbucnit în timpul unui concert susţinut în clubul Colectiv de trupa rock bucureşteană Goodbye to Gravity, care îşi lansa albumul ”Mantras of War”. Solistul Andrei Găluţ este singurul membru al trupei care a supravieţuit tragediei.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Cum au fost tratate de instanțe dosare similare cu cel al sociologului Alfred Bulai. Pedepse doar cu suspendare pentru hărțuitori

Procurorul general, plângere împotriva judecătorilor care i-au eliberat din arest pe cei trei frați acuzați de crima de la Padina

Secţia pentru judecători a CSM, reacţie după declaraţiile lui Gigi Becali despre o judecătoare: Depăşesc orice limită

Procesul lui Vlad Pascu, amânat pe 7 iunie. Noua judecătoare a cerut să fie adus din nou în sala de judecată

Partenerii noștri