Premieră în justiţia din România. Un poliţist trebuie să plătească daune morale unui hoţ
Premieră în justiţia din România. Un judecător din Vaslui a hotărât că un poliţist îi va plăti daune morale de 1.000 de lei unui hoţ. Acesta din urmă l-a dat pe omul legii în judecată, pe motiv că i-ar fi lezat imaginea atunci când l-a reţinut, după ce l-a prins în flagrant.
Incidentul pentru care agentul de poliție Alexandru Mălăncuș trebuie să plătească daune morale a avut loc în urmă cu aproape doi ani, pe 17 aprilie 2017. Atunci, doi tineri au încercat să fure mai multe bunuri dintr-un magazin din centrul Vasluiului. Agentul de poliție a reușit să prindă unul dintre hoți și, pentru că era în afara orelor de serviciu și nu avea cătușele la el, polițistul l-a imobilizat pe infractor folosind cureaua de la pantaloni, iar apoi la dus câteva sute de metri pe jos până la Inspectoratul de Poliție Județean.
Tânărul prins l-a dat în judecată pe polițist, acuzându-l că l-a lezat și umilit în public și că i-a încălcat drepturile.
Prima instanță a decis ca atât agentul de poliție cât și Inspectoratul de Poliție Județean Vaslui să plătească daune morale de 1.000 de lei. Decizia nu este definitivă și poate fi contestată în termen de 30 de zile.
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News