Posibil criminal în serie la Caracal. Tudorel Butoi, psiholog criminalist: Astfel de indivizi transpiră şi put la interogatorii
Tudorel Butoi, psiholog criminalist, a declarat la Digi24 că suspectul criminal din cazul cutremurător de la Caracal calchiază pe tipologia psihopatului, deci a unui criminal în serie, și a precizat că poliția a identificat 11 astfel de persoane în România în ultimele decenii.
„Școala de la Poliția Capitalei, serviciul Crime, a identificat, cel puțin în generația mea, 11 ticăloși de genul ăsta. Ăștia să știți că sunt foarte feroci. Ucid fără zăbavă, tranșează, împrăștie părți din cadavre. Dar să știți că în interogatorii, sunt fricoși, lași, transpiră și put. Este posibil ca omul, acum, să se afle pe poziția inițială a negării faptei”, a explicat Tudorel Butoi în legătură cu informațiile că suspectul, aflat la audieri, nu-și recunoaște faptele. „Nu-i nicio problemă”, a adăugat expertul. „Pas cu pas vom asista împreună la progresele care se vor face săptămânal în speța asta”, dă asigurări Tudorel Butoi.
Faptul că suspectul neagă faptele „este o formă primară de a se apăra, se întâlnește în situațiile inițiale și este dictată de spaimă și de instinctul de conservare”, spune Tudorel Butoi. El avertizează însă că este posibil ca pe parcursul anchetei să fie scoase la iveală și alte orori. „Să știți că la vârsta pe care o are domnia sa (66 de ani - n.r.), deocamdată cu absența frânei sexualității, este posibil să aibă un trecut împovărat și presărat cu astfel de fapte. E posibil până la Anul Nou să tot aflăm mereu, mereu, mereu de faptele comise. Dacă le are într-un habitat personal - curte, casă și așa mai departe - depuse părți de cadavru sau cadavrul înseamnă că este șansa criminaliștilor să le găsească pe toate la un loc”, a explicat Tudorel Butoi.
Psihologul criminalist a spus că acum investigatorii vor sta de vorbă cu o serie de persoane pentru a-i face suspectului un fel de profil, după care vor avea declarațiile lui, apoi confruntarea cu fiecare dintre obiectele care vor fi găsite, „deoarece criminalii ăștia în serie au slăbiciuni, ei păstrează așa-zisele fetișuri de pe la victimele lor - un ineluș, cerceluși, o broșă, un ruj de buze, o batistă, ținute de lenjerie intimă etc. - și va trebui să explice proveniența lor”, a subliniat Tudorel Butoi la Digi24.
„Brancardierul morții” va fi eliberat
Circul continuă în Parlament: Becali spune cum a făcut facultatea fără prezență. Șoșoacă jignește jurnaliștii. AUR îl atacă pe Iohannis
Influencerul Makaveli, amenințări din Parlament cu limbaj suburban: „Ascundeți-vă soțiile. Fiți cuminți, mergeți pe vârfuri”
Surse: Liberalii strâng semnături pentru a-l propune pe Crin Antonescu candidat comun la prezidențiale. PSD nu l-ar refuza
VIDEO: Incendiu puternic la Piața Matache din București
Răspunsul Elenei Lasconi întrebată dacă l-ar vota pentru funcția de premier pe Marcel Ciolacu
Theodor Stolojan acuză USR de lipsă de profesionalism. „Pune pe masă o hartie cu 8 cerințe și apoi pleacă. Nu e o metodă de negociere”
Agresiune în Parlament: Jurnalistă, hărțuită de Șoșoacă și Makaveli. „Mamă, cum a fugit!”. Parchetul General a deschis dosar penal
35 de ani de la Revoluție: Balconul Operei din Timișoara s-a umplut de oameni
Redactor: Luana Păvălucă
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News