Live

Polițiștii au dat amenzi de aproximativ 8,6 milioane lei, în ultima săptămână

Data publicării:
Foto: Facebook Poliția Română

Poliţiştii au aplicat, în ultima săptămână, în cadrul acţiunilor desfăşurate în contextul pandemiei de COVID-19, peste 58.000 de amenzi în valoare de aproximativ 8,6 milioane de lei, a anunțat, sâmbătă, purtătorul de cuvânt al MAI, Monica Dajbog, citat de Agerpres.

De asemenea, 69 de persoane sunt cercetate în 60 de dosare penale, dintre care 54 pentru săvârşirea infracţiunii de zădărnicire a combaterii bolilor.

Cele mai multe nereguli constatate au fost legate de nepurtarea măştii de protecţie, nerespectarea normelor privind distanţarea fizică sau cu privire la organizarea unor evenimente în spaţii închise pentru care sunt impuse interdicţii ori cu depăşirea numărului de participanţi permis.

Potrivit oficialului MAI, în intervalul analizat, au fost verificaţi aproape 3.000 de operatori de transport persoane, peste 60.000 de operatori economici, 90.000 de locaţii de interes, printre care 40.000 de restaurante, terase şi fast-food-uri, precum şi peste 480.000 de persoane.

MAI recomandă în continuare cetăţenilor şi operatorilor să respecte regulile de protecţie sanitară pentru a limita răspândirea virusului.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Coronavirusul SARS-CoV-2 și răspunsul imun înnăscut. Descoperirile care ajută la dezvoltarea unor medicamente mai eficiente

Medicul de la Casa Albă anunță că starea lui Joe Biden, infectat cu Covid, „s-a ameliorat semnificativ” în ultimele 24 de ore

Casa Albă anunță cum se simte Joe Biden după infectarea cu coronavirus: „Are o stare de slăbiciune generală”

Cazul bizar al pacientului infectat cu coronavirus timp de 613 zile

Partenerii noștri