Percheziții la Fondul de Garantare a Creditelor în legătură cu programul Prima Casă
Procurorii Parchetului General au descins în joi dimineaţă la sediul Fondului de Garantare a Creditelor, într-un dosar în care sunt efectuate 23 de percheziții. Mai mulți angajați ai instituției sunt bănuiți că ar fi primit bani de la mai multe persoane ca să le analizeze cu prioritate dosarul pentru obținerea creditelor la programul „Prima Casă”. Vor fi puse în aplicare 8 mandate de aducere pe numele suspecților și audiați 60 de martori.
Primarul din Crevedia, Petre Florin, vizat de procurorii DIICOT
Milioane de euro au fost găsite de anchetatori după perchezițiile făcute la casa lui Horațiu Potra
Percheziții de amploare în dosarul mercenarilor coordonați de Horațiu Potra: 12 locuințe vizate
Parchetul General s-a autosesizat după desecretizarea documentelor CSAT
Operaţiunea „Ghost Gun”
Percheziții de amploare în Republica Moldova. Anchetă privind fapte de corupție în prag de alegeri
Percheziții la sediul Jandarmeriei Bihor: subofițeri bănuiți de fraudă cu certificate medicale. Cu ce scop falsificau documentele
Caz de sclavie la o stână din Covasna: șase persoane exploatate de o familie
Peste 130 de percheziţii au loc la traficanți de droguri și de persoane
Actualizare 11:00. Mita solicitată de angajaţi pentru a urgenta soluţionarea dosarelor primite pentru Progamul prima Casă era cuprinsă între 200 si 500 de euro, spun surse citate de News.ro, în cazul a 60 de dosare fiind folosită această practică.
Procurori din cadrul Secţiei de urmărire penală şi criminalistică şi poliţişti ai Direcţiei de Investigare a Criminalităţii Economice din I.G.P.R fac joi dimineaţă 23 de percheziţii în Bucureşti şi în Ilfov, la sediul Fondului de Garantare a Creditelor şi la domicilii ale angajaţilor, într-un dosar de corupţie instrumentat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
Comunicatul Parchetului General:
„La data de 19.07.2018, începând cu ora 09.00, într-un dosar al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție sub coordonarea procurorilor din cadrul Secției de urmărire penală și criminalistică, polițiștii Direcției de Investigare a Criminalității Economice din I.G.P.R., pun în aplicare 23 mandate de percheziție domiciliară, în București și județul Ilfov, la o instituție de interes public, la birourile și domiciliile mai multor angajați, cercetați sub aspectul săvârșirii unor infracțiuni de corupție.
Din materialul probator administrat până în prezent s-a stabilit faptul că persoanele cercetate obișnuiesc să condiționeze urgentarea îndeplinirii actelor ce intră în îndatoririlor lor de serviciu de primirea unor sume de bani.
În concret, cei în cauză condiționează soluționarea cererilor petenților, beneficiari ai unor programe sociale ce implică garanții din partea statului român, de primirea unor foloase patrimoniale necuvenite în mod direct sau prin intermediul unor apropiați, fiind creat astfel un mecanism între funcționarii instituției din diverse compartimente, având ca scop obținerea de beneficii personale.
În acest mod nu se respectă ordinea înregistrării cererilor, nu sunt acordate șanse egale și este încălcat accesul liber al beneficiarilor de bună credință, câștigători fiind doar cei ce se încadrează în „prioritățile” angajaților, în schimbul sumelor de bani date ca recompensă.
Vor fi puse în aplicare 8 mandate de aducere pe numele suspecților, urmând a fi audiați și aproximativ 60 de martori.
Concomitent, cu sprijinul specialiștilor din cadrul A.N.A.F. – Direcția Generală Antifraudă Fiscală, vor fi efectuate controale fiscale și verificări de specialitate la o societate comercială deținută de una dintre angajatele cercetate și pentru stabilirea fluxurilor financiare aferente sumelor de bani obținute ilegal de personale implicate în mecanismul infracțional.
Aceste acțiuni vizează și un subofițer din cadrul unei unități militare din București, cercetările față de acesta fiind realizate distinct de către procurori din cadrul Parchetului Militar de pe lângă Tribunalul Militar București.
Echipele participante la operațiune sunt constituite din polițiști din cadrul I.G.P.R. - Direcția de Investigare a Criminalității Economice, Direcția de Combatere a Criminalității Organizate și Institutul Național de Criminalistică, polițiști din cadrul D.G.P.M.B. și I.P.J. Ilfov - Serviciul de Investigare a Criminalității Economice. Activitățile beneficiază de sprijinul echipelor de intervenție din cadrul Brigăzii Speciale de Intervenție „Vlad Țepeș” a Jandarmeriei Române.
Pentru desfășurarea activităților de astăzi, organele de urmărire penală au fost sprijinite de conducerea instituției angajatoare, în vederea probării activităților infracționale ale persoanelor cercetate.
Raportat la actele procedurale efectuate în cauză, precizăm că, atunci când împrejurările vor permite, vom fi în măsură să oferim detalii suplimentare.
Precizăm că aceste activităţi nu pot, în nicio situaţie, să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie.”
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News