Live

O fată de 14 ani a fost sechestrată, drogată și violată de 3 tineri din Maramureș. Făptașii, arestați după un an și jumătate

Data publicării:
Credit foto: Guliver/Getty Images

O fată de 14 ani a fost schestrată, drogată și violată de 3 tineri din Maramureș. Aceștia au convins-o să urce în mașina lor, unde au forțat-o să se drogheze și să întrețină relații sexuale cu unul dintre ei. Un an și jumătate mai târziu, agresorii au fost prinși, scrie Timp Online, iar doi dintre ei au fost arestați preventiv.

Faptele, scrie sursa citată, au avut loc în iulie 2022. Cei trei tineri, cu vârste curprinse între 18 și 27 de ani din comuna Suciu de Sus, jud. Maramureș, au convins o adolescentă de 14 ani să urce în mașina lor. Pe drum, sub amenințare bătăii, unul dintre ei ar fi forțat-o să întrețină relații sexuale cu el.

"Din cercetări a reieșit că, în luna iulie 2022, bănuiții, prin inducere în eroare, ar fi determinat o persoană vătămată minoră în vârstă de 14 ani să urce în autoturismul în care se aflau, iar, pe traseu, unul dintre bănuiții majori ar fi întreținut cu aceasta, prin violență, un raport sexual", transmit reprezentanții IPJ Bistrița-Năsăud.

Tot prin amenințare, celălalt tânăr major ar fi obligat-o pe copilă să se drogheze, spun polițiștii.

"Cercetările efectuate au mai relevat că, în timpul deplasării cu autoturismul, aceeași persoană cercetată ar fi consumat și oferit spre consum, substanțe psihoactive, celorlalte două. În același context, în urma depistării în trafic și fiind testat cu aparatul din dotare, referitor la conducătorul autoturismului, un bărbat, de 27 de ani, au reieșit indicii cu privire la posibila prezență a substanțelor psihoactive. Menționăm că aceasta nu reprezintă probă în cadrul dosarului penal, persoana fiind condusă la o unitate medicală, pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii cu exactitate a consumului unor substanțe interzise", au transmis oamenii legii.

Marți, 9 ianuarie 2024, polițiștii au descins la domiciliile celor 3 suspecți din comuna Suciu de Sus, județul Maramureș.

"În urma perchezițiilor domiciliare, au fost ridicate bancnote și plicuri tip zip-lock ce conțineau urme de substanță susceptibile a produce efecte psihoactive", se arată în comunicatul IPJ Bistrița-Năsăud.

În urma audierilor, cei doi tineri de 21 și 27 de ani au fost reținuți, iar cel de-al treilea, în vârstă de 18 ani, a fost plasat sub control judiciar.

Miercuri, suspecții reținuți au fost arestați pentru 30 de zile de Tribunalul Bistrița-Năsăud pentru viol, complicitate la viol, lipsire de libertate în mod ilegal, efectuarea fără drept de operaţiuni cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive și conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.

 

Editor : Izabela Zaharia

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Ce va face Gisele Pelicot după procesul care a șocat lumea: „Am supraviețuit zilei de 2 noiembrie, pot supraviețui oricărui lucru”

Cinci întrebări care au rămas fără răspuns în urma procesului Pelicot

„Curajul ei a mișcat lumea întreagă”. Gisele Pelicot, omagiată de președintele Macron și alți politicieni, la finalul procesului

Percheziţii în Vaslui după un conflict violent între români în Marea Britanie. Ce au descoperit autoritățile

Partenerii noștri