Live

O delegație a Comisiei de la Veneția vine luni în România. Reacția lui Tudorel Toader

Data actualizării: Data publicării:
Tudorel Toader

O delegaţie a Comisiei de la Veneţia vine luni la Bucureşti într-o vizită de două zile având ca temă modificările la legile Justiţiei. Programul delegaţiei include întâlniri cu preşedintele Klaus Iohannis, şi cu reprezentanţi ai Ministerului Justiţiei, DNA, Parchetului General, CSM, ICCJ, dar şi cu parlamentari din Comisia Iordache şi cu organizaţiile magistraţilor, relatează News.ro. 

"O delegaţie a Comisiei de la Veneţia se va afla în vizită în România pentru o serie de schimburi de opinii privind cele trei proiecte de modificare a Legii de organizare judiciară, a Legii CSM şi a Statutului judecătorilor şi procurorilor. Delegaţia va avea întâlniri cu preşedintele României, cu reprezentanţi ai Ministerului Justiţiei, Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Curţii Constituţionale, Biroului Procurorului General şi ai Direcţiei Naţionale Anticorupţie, ai Consiliului Superior al Magistraturii şi ai Parlamentului, inclusiv ai Comisiei parlamentare speciale pentru modificarea legilor justiţiei, ai asociaţiilor de judecători şi procurori şi ai organizaţiilor societăţii civile", anunţă un comunicat al Comisiei.

De asemenea, documentul consemnează că atât preşedintele României, cât şi Comitetul de Monitorizare al Adunării Parlamentare a Consiliului Europei au solicitat punctul de vedere al Comisiei de la Veneţia cu privire la cele trei proiecte de lege. Vizita se desfăşoară în perioada 11 - 12 iunie.

„Fac parte din Comisia de la Veneția din mai 2004. Am intrat în al doilea mandat din mai 2018. Voi discuta nu în calitate de membru al Comisiei, ci de ministru al Justiției. Luni, la ora 8, vom avea prima întrevedere la Ministerul Justiției. Vizita e coordonată de Ministerul Afacerilor Externe. Dânșii vor avea întrevederi cu multe autorități implicate din sistemul judiciar. Vom discuta despre subiecte actuale, legile justiției, coduri penale, eventual alte întrebări.

Dacă se va pune problema, se va discuta și despre presiunile asupra judecătorilor CCR. La această întrebare dânșii pot răspunde cel mai bine”, a declarat Tudorel Toader.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

Sârbii l-au descoperit pe românul care a câștigat milioane, dar a pierdut totul: ”A rămas fără bani, dinți, soție și copil”

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Generalul Bălăceanu, despre „dosarul eşuat” al corvetelor: Dacă şi-ar fi propus, Iohannis ar fi găsit o soluţie în discuţiile cu Macron

Lasconi: Acum o să vină salvatorul. Dacă nu o să fie Crin Antonescu, o să se sacrifice Marcel Ciolacu să candideze la prezidențiale

30 de arestări în Spania, într-o anchetă a Parchetului European privind vânzarea unor mașini de lux. Prejudiciu de 17 milione euro

Călin Georgescu, amenințare voalată la adresa magistraților și politicienilor: „Inevitabilul e inevitabil”

Partenerii noștri