Nicușor Constantinescu, suspect și inculpat în două dosare legate de Tel Drum
Două noi dosare pe numele fostului preşedinte al Consiliului Judeţean Constanţa, Nicuşor Constantinescu, dosare care au legătură cu activitatea companiei Tel Drum. Acesta a ajuns astăzi în faţa procurorilor anticorupţie. A fost anunţat că e inculpat într-unul dintre dosare, iar în celălalt e suspect.
Fostul preşedinte al Consiliului Judeţean Constanţa este urmărit penal pentru două infracţiuni de abuz în serviciu, fiind acuzat de către procurorii DNA că ar fi dispus efectuarea de lucrări de către Regia Judeţeană de Drumuri şi Poduri (RAJDP) Constanţa la obiective care nu erau administrate de către instituţia pe care o conducea. În urma acestui demers, CJ Constanţa a plătit peste 1,7 milioane de lei pentru lucrări la un obiectiv privat şi peste 3,7 milioane de lei la un obiectiv al Romsilva. În alt dosar, Constantinescu este acuzat că ar fi plătit nelegal 40 de milioane către către Regia Autonomă Judeţeană Drumuri şi Poduri (R.A.J.D.P.) Constanţa.
„Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul Teritorial Constanţa au dispus efectuarea urmăririi penale faţă o persoană, la data faptelor preşedinte al unei autorităţi din administraţia publică locală, pentru săvârşirea a două infracţiuni de abuz în serviciu, cu obţinere de foloase necuvenite pentru sine sau pentru altul”, potrivit unui comunicat DNA.
Potrivit acestora, „suspectul şi-a îndeplinit, cu încălcarea legii, atribuţiile de serviciu privind gestionarea bugetului şi exercitarea funcţiei de ordonator principal de credite, respectiv a dispus, cu încălcarea normelor în materia finanţelor publice, efectuarea, de către Regia Judeţeană de Drumuri şi Poduri (RAJDP) Constanţa, a unor lucrări asupra unor obiective care nu erau administrate de către instituţia pe care o conducea, unul dintre aceste obiective aparţinând unei persoane juridice de interes privat, iar altul aparţinând unei regii autonome de stat (Romsilva)”.
Ca urmare a acestor demersuri s-au achitat, în mod nelegal, cu bani din bugetul Consiliului Judeţean Constanţa, lucrări în valoare de 1.792.370,19 lei la un obiectiv privat, respectiv de 3.778.451,09 lei la un obiectiv aparţinând unei regii autonome.
„La data de 15 aprilie 2019, suspectului i s-a adus la cunoştinţă calitatea procesuală în conformitate cu prevederile art. 307 Cod de procedură penală”, au mai transmis procurorii.
De asemenea, luni, procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul Teritorial Constanţa au dispus punerea în mişcare a acţiunii penale într-un alt dosar ce vizează actvitatea Regiei Autonomeă Judeţene Drumuri şi Poduri Constanţa.
„În dosarul ultim menţionat, inculpatului i s-au adus la cunoştinţă calitatea procesuală în conformitate cu prevederile art. 309 Cod de procedură penală”, arată DNA.
Potrivit procurorilor, în perioada 2011 – 2013, Constantinescu Nicuşor-Daniel, în calităţile de preşedinte al Consiliului Judeţean Constanţa şi ordonator principal de credite, a achitat în mod nelegal, către Regia Autonomă Judeţeană Drumuri şi Poduri (R.A.J.D.P.) Constanţa, suma totală de 40.780.316 lei.
„Această sumă de bani, ce reprezenta contravaloarea unor lucrări de modernizare şi reabilitare a unor drumuri judeţene şi de consolidare a sistemului rutier, a fost achitată de suspect, în următoarele împrejurări: fără a exista vreo procedură de atribuire dintre cele prevăzute de lege - în absenţa documentelor justificative legal întocmite, din care să rezulte efectuarea în realitate lucrărilor şi fără ca lucrările să fie recepţionate de către Consiliul Judeţean Constanţa (întrucât acestea nu îndeplineau cerinţele de calitate – într-unul dintre cazuri drumul era deteriorat în proporţie de 100%”, au mai menţionat procurorii.
Nicuşor Constantinescu a fost adus luni, la sediul DNA Constanţa, pentru a fi informat despre acuzaţiile care îi sunt aduse în aceste două dosare.
La ieşirea din sediul DNA Constanţa, Nicuşor Constantinescu a afirmat că este cercetat într-un dosar în care este vizată firma Tel Drum şi că este şantajat pentru a face denunţuri împotriva lui Liviu Dragnea.
Avocatul Marius Mocanu a explicat jurnaliştilor la ieşirea din sediul DNA Constanţa, că fostul preşedinte al Consiliului Judeţean este cercetat în două dosare penale, ambele fiind disjunse dintr-un raport al Curţii de Conturi ce vizau un control la Regia Autonomă Judeţeană de Drumuri şi Poduri Constanţa.
Marius Mocanu a precizat că Nicuşor Constantinescu a refuzat să dea declaraţii în faţa anchetatorilor.
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News