Motivare ICCJ: Condamnarea îi dă lui Dragnea posibilitatea unei schimbări de atitudine
ICCJ arată, în motivarea deciziei de condamnare a lui Liviu Dragnea, că fostul lider PSD a fost încarcerat pentru a fi atins scopul educativ al pedepsei și pentru a-i oferi acestuia posibilitatea unei schimbări de atitudine pe timpul detenției, potrivit Mediafax.
„Procedând la evaluarea tuturor probelor administrate în cauză, după cum se va expune în mod detaliat în cele ce urmează, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Completul de 5 Judecători, în majoritate, constată, dincolo de orice îndoială rezonabilă, că fapta, astfel cum a fost reţinută, există, constituie infracţiune şi a fost săvârşită de inculpatul E. (Liviu Dragnea, n.r.), iar criticile acestuia, prin apărători, referitoare la lipsa de suport probator a soluţiei de condamnare sunt nefondate”, arată instanța supremă în motivarea condamnării lui Dragnea.
Potrivit magistraților, contrar susţinerilor avocaților lui Dragnea, probele confirmă că interesul pentru menţinerea în cadrul D.G.A.S.P.C. Teleorman a celor două angajate, instituţie de la care puteau obţine un salariu, aparţinea inculpatului Liviu Dragnea.
Completul de 5 judecători a ajuns la concluzia că pedeapsa de 3 ani și 6 luni de închisoare pentru Dragnea „reflectă, în mod plural şi concret atât împrejurările de fapt, cât şi circumstanţele personale”.
„Astfel, cuantumul pedepsei stabilită de prima instanţă, inculpatului E (Dragnea. n.r.). a fost orientat spre minimul legal, pe de-o parte, în raport cu gradul de pericol social concret al faptei comise, circumstanţele factuale reţinute, modalitatea de comitere fiind, prin îndemn, direct, personal, care a dat conţinut formei de participaţie a instigării, agravată de calitatea funcţiei deţinută de acesta, respectiv Preşedinte al Consiliului Judeţean, afectându-se încrederea funcţionarilor publici în raporturile de serviciu, precum şi cele interinstituţionale”, mai arată ICCJ.
Judecători: Pedeapsa pentru Dragnea este suficientă, proporțională și îi dă posibilitatea să își schimbe atitudinea
Completul de 5 judecători mai apreciază că pedeapsa pentru Dragnea este suficientă și proporțională și îi dă posibilitatea ca, pe timpul executării pedepsei, să își schimbe atitudinea și să înțeleagă consecințele infracțiunii de serviciu.
„Cuantumul pedepsei (...) asigurând realizarea scopurilor pedepsei, de coerciţie, prevenţie şi cel educativ, dându-i posibilitatea unei schimbări de atitudine şi raportare la valorile sociale afectate prin fapta comisă, respectiv încrederea în instituţiile publice şi relaţiile de serviciu, în conştientizarea consecinţelor unei infracţiuni de serviciu, din perspectiva funcţiei deţinute, neimpunându-se majorarea acestuia”, subliniază magistrații.
„Instanţa de apel, în majoritate constată, că în raport de cuantumul pedepsei rezultante de 3 ani şi 6 luni închisoare, privarea de libertate constituie singura modalitate legală de executare a pedepsei care este aptă să conducă la îndeplinirea concretă a funcţiilor sancţiunii aplicate”, completează magistrații.
Fostul lider PSD Liviu Dragnea a fost condamnat la închisoare de 3 ani şi 6 luni cu executare, în luna mai, în dosarul angajărilor fictive de la Direcţia de Protecţie a Copilului Teleorman. În prezent, Dragnea este încarcerat la Rahova.
Editor web: Liviu Cojan
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News