Live

Ministrul Justiţiei: Numărul deţinuţilor care ies din penitenciare, mai mare decât al celor care intră

Data actualizării: Data publicării:

Ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, le-a răspuns sindicatelor din penitenciare, care au protestat luni la Guvern, cerând să discute cu Viorica Dăncilă, el susţinând că nu era planificată o întrevedere a premierului cu liderii sindicali şi cerându-le jurnaliştilor ca „problemele să fie reflectate în mode real, onest şi corect”. El a spus că problema condiţiilor din penitenciare este „aproape istorică” şi că anul trecut şi în prima parte a acestui an au fost luate măsuri legislative şi administrative vizându-i atât pe deţinuţi, cât şi pe angajaţii din penitenciare. Ministrul Justiţiei a susţinut că numărul deţinuţilor „se află pe un trend descendent”, numărul zilnic al celor care ies din penitenciare fiind mai mare decât al celor care intră, scrie News.ro.

Foto: InquamPhotos/Octav Ganea

Tudorel Toader a organizat luni o conferinţă de presă pe tema condiţiilor din penitenciare, în urma protestelor angajaţilor din sistem, cât şi pe tema salariilor grefierilor, care ameninţă şi ei cu proteste, ministrul Justiţiei punându-le în vedere jurnaliştilor că va răspunde la întrebări doar pe aceste subiecte.

El a spus că problema condiţiilor de detenţie din penitenciare este „una de sistem, aproape istorică”, neapărând „nici ieri, nici alaltăieri”.

„Mai ştim că deţinuţii execută pedepsele în condiţii necorespunzătoare, că România este condamnată la CEDO tocmai din această cauză. Pe de altă parte, măsurile pe care le-am luat pe parcursul anului 2017 şi început de 2018 sunt, pe de-o parte, măsuri de ordin administrativ, pe de altă parte, de ordin legislativ. Avem deţinuţi şi funcţionari cu statut special, angajaţii din penitenciare, în egală măsură cele rezolvate până în prezent şi cele pe care le avem în vedere în continuare privesc atât deţinuţii, cât şi funcţionarii cu statut special”, a declarat ministrul Justiţiei.

El a făcut apel la jurnalişti ca „problemele să fie reflectate în mode real, onest şi corect, aşa cum se petrece în fapt, în drept, în mediul penitenciar”, susţinânând că nu era planificată pentru astăzi nicio întâlnire a premierului cu sindicatele din penitenciare.

„Astăzi am vorbit cu doamna premier de câteva ori la telefon, am discutat cu doamna premier la sediul Guvernului. Nu a fost planificată nicio întrevedere între domnia sa şi liderii de sindicat din penitenciare, aşa cum a apărut în media”, a precizat Tudorel Toader.

El a spus că în prezent în penitenciarele din România sunt 22.884 de deţinuţi, în timp ce în sistemul penitenciar sunt încadraţi 12.795 de funcţionari cu statut special.
 
„Numărul deţinuţilor se află pe un trend descendent. Numărul zilnic al celor care ies din penitenciare este mai mare decât al celor care intră. Nu înseamnă că trebuie să aşteptăm ca problema din penitenciar să se rezolve în chip natural prin această scădere progresivă, de aceea luăm în continuare măsuri”, a afirmat Tudorel Toader.
 
Citiți și Un violator eliberat mai devreme a agresat o fetiță de 13 ani. Mărturiile făcute de mama ei

Aproximativ o sută de membri ai Federaţiei Sindicatelor Naţionale a Poliţiştilor şi Personalului Contractual şi ai Federaţiei Sindicatelor din Administraţia Naţională a Penitenciarelor au protestat, luni, în faţa Guvernului. Sindicaliştii aflaţi la Guvern au cerut să discute cu premierul Viorica Dăncilă despre problemele din penitenciare, ei cerând demisia ministrului Tudorel Toader, pe care îl acuză de incompetenţă şi de lipsă de responsabilitate.

„În data de 24 martie, angajaţii din penitenciare vor participa la proteste alături de poliţişti, problemele referitoare la condiţiile de lucru, risc profesional şi salarizare fiind comune. Ulterior, dacă Guvernul rămâne insensibil, vom declanşa proteste la fiecare penitenciar din sistem şi vom apela încă o dată la refuzul de efectuare a orelor suplimentare, situaţie de natură a bloca activitatea penitenciarelor. Sperăm însă că, între timp, Guvernul să reacţioneze şi să nu fie nevoie de aceste măsuri extreme, au anunţat liderii Federaţiei Sindicatelor din Administraţia Naţională a Penitenciarelor”, se precizează într-un comunicat.

 

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

„Vor fi surprize.” Ce spune un fost judecător CCR despre data alegerilor prezidențiale

Ce spune un fost judecător constituțional despre cererile de anulare a alegerilor prezidenţiale de pe masa CCR

Administrația Penitenciarelor anunță că peste 91% din deținuți vor vota în turul doi al alegerilor prezidențiale

Olanda începe eliberarea anticipată de deţinuţi din cauza lipsei de locuri în închisori

Partenerii noștri