Live

Mihnea Costoiu a fost trimis în judecată în dosarul privind Baza „Cutezătorii”

Data publicării:

Mihnea Costoiu, fostul secretar de stat în Ministerul Educatiei şi Cercetarii, a fost trimis în judecată în dosarul Cutezătorii, în timp ce omul de afaceri Dinu Pescariu scapă de acuzaţiile din această afacere cu prejudiciu de 93 de milioane de euro. El era acuzat că a beneficiat de o bază sportivă a statului, pe care ar fi închiriat-o la un preţ derizoriu. Iar Mihnea Costoiu ar fi semnat actele, prejudiciul adus de fostul secretar de stat ministerului în care lucra fiind de 10,7 milioane de euro.

Mihnea Costoiu, secretar de stat la Ministerul Educaţiei Naţionale la momentul comiterii faptelor, a fost trimis în judecată sub control judiciar, a anunţat, marţi, DNA.

Potrivit DNA, în perioada martie - septembrie 2009, Costoiu a încheiat cu Fundaţia „Dinu Pescariu” un act adiţional la un contract de locaţiune încheiat anterior cu Regia Autonomă - Administraţia Patrimoniului Protocolului de Stat (R.A.-A.P.P.S.). Actul adiţional a fost încheiat fără a exista o aprobare dată printr-o hotărâre de guvern, fără organizarea unei licitaţii publice în condiţiile legii, precum şi în lipsa avizului direcţiilor de specialitate din cadrul ministerului. Mai mult, acest document a fost încheiat în condiţiile în care Ministerul Educaţiei Naţionale intentase proces Fundaţiei „Dinu Pescariu” pentru rezilierea contractului, proces care, în perioada respectivă, se afla în curs de judecată (terenurile şi construcţiile aferente Bazei Cutezătorii fuseseră trecute în domeniul public al statului prin Hotărârea de Guvern nr. 160/2005), spun procurorii.

Prin semnarea actului adiţional, a fost oprit procesul în care Ministerul Educaţiei Naţionale solicitase încetarea contractului de locaţiune, iar ministerului i-a fost cauzatun prejudiciu în valoare totală de 10.796.662,8 euro reprezentând diferenţa dintre valoarea reală de piaţă a chiriei în sumă de 11.741.662,8 euro (111.825,36 euro/lună x 105 luni în perioada iulie 2009-martie 2018) şi suma efectiv plătită de Fundaţia „Dinu Pescariu” de 945.000 euro (9000 euro/lună x 105 luni în perioada iulie 2009-martie 2018).

Procurorii au decis instituirea sechestrului asigurător asupra mai multor imobile ale lui Mihnea Costoiu.

Dosarul a fost trimis spre judecare Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

De asemenea, procurorii au dispus soluţia clasării ca în cazul lui Mihai Păunică Mihai, Ispas Gabriel Liviu şi Leahu Gabriel, având în vedere că prin raportul de expertiză criminalistică s-a stabilit că semnăturile de pe actul adiţional la contractul de locaţiune nu aparţin acestora..

De asemenea, a fost dispusă soluţia clasării şi în cazul lui Dinu Pescariu deoarece nu există probe pentru a atrage răspunderea penală a acestuia.

Sursa: Digi24, News.ro
Sursa foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Marian Vanghelie a fost trimis în judecată de DNA în dosarul Economatul. Ce acuzații i se aduc

Kelemen Hunor: Arătarea cu cătuşe a primarului din Târgu Mureş „transmite un mesaj pe care nu îl putem accepta”

Anchetă DNA la Primăria Iaşi privind achiziţiile de cărbune pentru încălzirea oraşului. Ce spune primarul Mihai Chirica

Primarul din Târgu Mureș, Zoltan Soos, a fost reținut de procurorii DNA. Ce acuzații îi aduc procurorii anticorupție

Partenerii noștri