Medicul Mircea Beuran va fi dus la instanţă cu propunere de arestare. Acuzațiile care i se aduc chirurgului
Medicul Mircea Beuran a fost reținut, joi seara, de procurorii anticorupție, pentru că a primit mită 10.000 euro, pentru a propune în cadrul Universității de Medicină și Farmacie „Carol Davila” București scoaterea la concurs a unui post de asistent universitar în specialitatea chirurgie generală.
Primarul din Târgu Mureș a fost reținut de procurorii DNA
Percheziții DNA la sediul CJ Caraș-Severin. Procurorii cercetează vânzarea unui aparat RMN cu 10.000 de euro - Surse
Nelu Tătaru, declarații la ieșirea de la DNA Iași. Fostul ministru al Sănătății este acuzat că a luat mită
Vameși reținuți pentru mită în portul Constanța
Primarul din Lehliu Gară, audiat la DNA
Florian Coldea, din nou la DNA
Anchetă DNA în cazul licitației pentru cele 100 de tramvaie noi cumpărate de Primăria Capitalei
Percheziții DNA la IPJ Cluj
O agentă de la Poliția Locală S1 a sărit pe geam ca să scape de mascați
Conform unui comunicat de presă al Direcției Naționale Anticorupție (DNA), a fost reținut pentru că ar fi luat mită în perioada în care era președinte al Senatului Universitar, director al Departamentului 10 Chirurgie, șef al Disciplinei Chirurgie Generală, conducător de Doctorat și profesor universitar chirurgie generală în cadrul Universității de Medicină și Farmacie „Carol Davila” București.
„În data de 18 decembrie 2018, inculpatul Beuran Mircea, a acceptat și primit de la o persoană, medic într-o unitate spitalicească din București (martor în cauză), suma de 10.000 euro, în legătură cu îndeplinirea unor acte ce intrau în îndatoririle sale de serviciu. Concret, inculpatul a primit banii respectivi atât pentru a propune în cadrul Universității de Medicină și Farmacie „Carol Davila” București scoaterea la concurs a unui post de asistent universitar în specialitatea chirurgie generală, pe o perioadă determinată, cât și pentru a asigura câștigarea acestui concurs de către martor”, conform comunicatului de presă.
Până în prezent postul respectiv nu a fost scos la concurs.
Medicului i s-au adus la cunoștință calitatea procesuală și acuzațiile.
În cursul zilei de vineri, Mircea Beuran va fi dus în fața judecătorilor Tribunalului București cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.
DNA menționează că dosarul s-a constituit ca urmare a sesizării depuse de persoana care a dat mita.
Mircea Beuran a fost audiat în sediul DNA mai bine de opt ore, după ce, în dimineața de joi, au avut loc percheziţii de la locuinţa sa, dar și la Spitalul Floreasca.
Pe numele medicului este deschis un alt dosar penal care vizează cazul femeii care a fost arsă în timp ce era pe masa de operaţie.
Mircea Beuran a condus secţia de chirurgie a Spitalului Floreasca, însă a fost eliberat de la șefia secției după apariția scandalului în care o pacientă a fost arsă în operație și a murit.
Chirurgul politicienilor de calibru înalt, ajuns în liga mare a politicii! Așa poate fi rezumată ascensiunea lui Mircea Beuran din ultimii 20 de ani. Asta face ca suspiciunile DNA de luare de mită să fie cu atât mai răsunătoare, mai ales că vizează perioada anterioară scandalului recent în care a fost implicat medicul, după ce o pacientă de-ale sale a luat foc pe masa de operație.
Comunicatul DNA:
„În cauza mediatizată prin comunicatul nr. 90/VIII/3 din data de 13 februarie 2020, privind efectuarea unor percheziții domiciliare în municipiul București, Biroul de Informare și relații Publice este abilitat să transmită următoarele:
Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Secția de combatere a corupției au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale şi reţinerea pentru 24 de ore, începând cu data de 13 februarie 2020, a inculpatului:
BEURAN MIRCEA, care la data faptei îndeplinea funcțiile de preşedinte al Senatului Universitar, director al Departamentului 10 Chirurgie, șef al Disciplinei Chirurgie Generală, conducător de Doctorat și profesor universitar chirurgie generală în cadrul Universității de Medicină și Farmacie „Carol Davila” București, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de luare de mită.
În ordonanţa procurorilor se arată că, în cauză, există date și probe care conturează următoarea stare de fapt:
În data de 18 decembrie 2018, inculpatul Beuran Mircea, în calitățile menționate mai sus, a acceptat și primit de la o persoană, medic într-o unitate spitalicească din București (martor în cauză), suma de 10.000 euro, în legătură cu îndeplinirea unor acte ce intrau în îndatoririle sale de serviciu.
Concret, inculpatul a primit banii respectivi atât pentru a propune în cadrul Universității de Medicină și Farmacie „Carol Davila” București scoaterea la concurs a unui post de asistent universitar în specialitatea chirurgie generală, pe o perioadă determinată, cât și pentru a asigura câștigarea acestui concurs de către martor.
Până în prezent postul respectiv nu a fost scos la concurs.
Inculpatului i s-au adus la cunoștință calitatea procesuală și acuzațiile, în conformitate cu prevederile art. 309 Cod de procedură penală.
La data de 14 februarie 2020, inculpatul Beuran Mircea urmează să fie prezentat Tribunalului București cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.
Precizăm că, prezentul dosar s-a constituit ca urmare a sesizării depuse de persoana care a remis banii menționați mai sus, cu titlu de mită.
Facem precizarea că punerea în mișcare a acțiunii penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate, în nici o situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.”
Editor web: Liviu Cojan
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News