Live

Legile Justiţiei: Condiţii mai dure pentru a deveni procuror DNA

Data publicării:

Comisia parlamentară specială pentru legile justiţiei a adoptat joi două amendamente la legea 304/2004 privind organizarea judiciară care înăspresc condiţiile pentru accederea în DNA: creşte vechimea minimă de la 6 la 8 ani, se introduce concursul obligatoriu, iar candidaţii nu trebuie să fi fost sancţionaţi disciplinar până în acel moment.

La propunerea UNJR şi AMR, comisia specială a aprobat introducerea concursului de admitere pentru procurorii care vor să activeze în cadrul DNA.

„Direcţia Naţională Anticorupţie se încadrează cu procurori numiţi prin ordin al procurorului-şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie, la propunerea sectiei pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii, in urma concursului organizat in acest sens, în limita posturilor prevăzute în statul de funcţii, aprobat potrivit legii”, se arată la noul alineat (1), modificat, al articolului 87 din legea 303/2004 privind organizarea judiciară.

Tot la propunerea UNJR şi AMR au fost introduse două noi condiţii pentru a fi procuror DNA: vechime de minimum 8 ani în funcţia de procuror sau judecător şi să nu fi fost sancţionaţi disciplinar.

„Pentru a fi numiţi în cadrul DNA, procurorii trebuie să nu fi fost sancţionaţi discilinar, să aibă o bună pregătire profesională, o conduită morală ireproşabilă, cel puţin 8 ani vechime în funcţia de procuror sau judecător şi să fi fost declaraţi admişi în urma unui concurs susţinut în faţa secţiei de procurorir a CSM”, se arată în alin. (2) al art. 87 din actul normativ.

În ceea ce priveşte concursul pentru intrarea în DNA, acesta constă din două probe: un interviu susţinut în faţa secţiei de procurori a CSM şi o probă având ca obiect evaluarea a minimum cinci rechizitorii alese aleatoriu, precum şi a altor acte întocmite de candidaţi şi considerate relevante de aceştia, din ultimii 5 ani de activitate.

DNA nu va mai putea înfiinţa servicii teritoriale fără avizul CSM

Comisia a adoptat de asemenea un amendament, propus de Guvern şi însuşit de PSD, potrivit căruia DNA nu va mai putea înfiinţa servicii teritoriale, servicii, birouri şi alte compartimente de activitate fără avizul Consiliului Superior al Magistraturii.

„În cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie se pot înfiinţa servicii teritoriale, servicii, birouri şi alte compartimente de activitate, prin ordin al procurorului şef al acestei direcţii, cu avizul secţiei pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii”, se arată în nou alineat (1) al articolului 86 din legea 304/2004 privind organizarea judiciară.

În legea în vigoare, DNA poate înfiinţa servicii teritoriale doar prin ordin al procurorului şef al Direcţiei, fără niciun aviz din partea altor instituţii. „În cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie se pot înfiinţa servicii teritoriale, servicii, birouri şi alte compartimente de activitate, prin ordin al procurorului şef al acestei direcţii”, se arată la articolul 86 din legea în vigoare.

Sursa: News.ro

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Marian Vanghelie a fost trimis în judecată de DNA în dosarul Economatul. Ce acuzații i se aduc

Kelemen Hunor: Arătarea cu cătuşe a primarului din Târgu Mureş „transmite un mesaj pe care nu îl putem accepta”

Anchetă DNA la Primăria Iaşi privind achiziţiile de cărbune pentru încălzirea oraşului. Ce spune primarul Mihai Chirica

Primarul din Târgu Mureș, Zoltan Soos, a fost reținut de procurorii DNA. Ce acuzații îi aduc procurorii anticorupție

Partenerii noștri