Laura Ștefan: Instituțiile anticorupție ar trebui să supraviețuiască liderilor lor
Lupta anticorupție din România are șanse să meargă mai departe, după revocarea Laurei Codruța Kovesi, dacă procurori buni se vor înscrie în concursul pentru funcția de procuror-șef al DNA, spune expertul anticorupție Laura Ștefan. „E o etapă, nu e sfârșitul drumului”, adaugă ea.
Percheziții DNA la sediul CJ Caraș-Severin. Procurorii cercetează vânzarea unui aparat RMN cu 10.000 de euro - Surse
Nelu Tătaru, declarații la ieșirea de la DNA Iași. Fostul ministru al Sănătății este acuzat că a luat mită
Vameși reținuți pentru mită în portul Constanța
Primarul din Lehliu Gară, audiat la DNA
Florian Coldea, din nou la DNA
Anchetă DNA în cazul licitației pentru cele 100 de tramvaie noi cumpărate de Primăria Capitalei
Percheziții DNA la IPJ Cluj
O agentă de la Poliția Locală S1 a sărit pe geam ca să scape de mascați
Nu toate cauțiunile impuse în dosarul lui Florian Coldea au fost depuse
„Dacă am făcut ce trebuia în acești ani, instituțiile ar trebui sp supraviețuiască liderilor lor. S-a mai întâmplat asta cu DNA. Să sperăm că sistemul judiciar va găsi resursele pentru a merge mai departe. Aici depinde de procurorii buni din sistem. Toader a anunțat că deschide procedura de numire a noului șef DNA. Dacă oameni buni din sistem se vor înscrie, avem o șansă. Daca nu, nu”, a spus Laura Ștefan la Digi24.
„A fost extrem de important ca preşedintele să rămână alături de principiile sale. Nu poți să susții statul de drept dacă o decizie care nu-ți convine vine către tine și nu-i dai curs. Preşedintele nu cred că a avut o opțiune. Statul de drept e despre respect deciziilor judecătorești și ale instanțelor constituționale și când ne plac, și când nu ne plac”, a adăugat ea.
„România nu trăiește în vid. E parte a UE, există directive pe care trebuie să le aplice. În această privință, anumite subiecte legiferate în plan intern trebuie să fie conforme cu ce s-a stabilit la nivel european. Comisia Europeană a anunțat că nu va ezita să pună în aplicare poziția de garant al tratatelor, al aplicării legislației comunitare”, a amintit expertul.
Întrebată dacă această revocare e o victorie pentru cineva, Laura Ștefan a răspuns: Nu cred că e o victorie pentru nimeni. Nici Liviu Dragnea nu mi s-a părut încântat. E un fapt de viață, pe care și cei care și l-au dorit și cei care nu trebuie să-l accepte ca atare. E o etapă, nu cred că e sfârșitul drumului”.
Preşedintele Klaus Iohannis a semnat, luni, decretul de revocare a Laurei Codruţa Kovesi din funcţia de procuror-şef al DNA.
La scurt timp, Ministerul Justiţiei a anunţat începerea procedurii de selecţie la capătul căreia va fi propus un înlocuitor Laurei Codruța Kovesi.
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News