Live

Kovesi: Nu vom rezolva problema corupţiei doar arestând inculpaţi, doar trimiţând în judecată funcţionari publici

Data actualizării: Data publicării:

Procurorul şef al DNA, Laura Codruţa Kovesi, a declarat că, deşi abordarea infracţiunilor porneşte de la prevenire la combatere, procurorii au schimbat ordinea în anchetele privind abuzul în serviciu pentru că s-a constatat că în frauda achiziţiilor publice sau în fenomenul abuzului în serviciu există tipologii repetitive. Ea a mai spus că „problema corupţiei nu va fi rezolvată doar arestând inculpaţi şi obţinând condamnări, ci dacă efortul procurorilor este dublat de acţiunile de prevenire”.

Procurorul şef al DNA a făcut aceste declaraţii miercuri, la o dezbatere cu tema „Frauda şi corupţia în domeniul achiziţiilor publice. De la combatere la prevenire”, la care participă şi procurorul general Augustin Lazăr şi la care Laura Codruța Kovesi a prezentat un studiu făcut de DNA pe cazuri de abuz în serviciu săvârşite de autorităţile locale în domeniul achiziţiilor publice. 

„Abordarea infracţiunilor pleacă de la prevenire la combatere. Noi am inversat puţin ordinea, tocmai pentru că în anchete am constatat că în frauda achiziţiilor publice sau în fenomenul abuzului în serviciu avem tipologii repetitive. Am considerat că întocmirea unui studiu în care să arătăm asta poate fi un instrument util pentru celelalte instituţii. Am insistat pe această problemă a prevenirii. Nu vom rezolva problema corupţiei în România doar arestând inculpaţi, doar trimiţând în judecată funcţionari publici sau obţinând condamnări. Corupţia în România poate fi rezolvată dacă efortul investigativ al procurorilor este dublat de măsuri de prevenire şi de educaţie serioasă în anticorupţie", a declarat Kovesi. 

Studiul a fost făcut pornind de la 20 de cazuri instrumentate de DNA şi a avut în vedere trei criterii: inculpatul principal să fi comis cel puţin o infracţiune de abuz în serviciu, inculpatul principal deţinea o funcţie publică la nivelul unei structuri a autorităţii locale, iar pentru infracţiunile comise instanţa a pronunţat o decizie definitivă de condamnare, perioada de referinţă fiind 2016-2017. 

Procurorul şef al DNA a spus că principalele concluzii ale acestui studiu sunt că, pe lângă faptul că prin fraudarea achiziţiilor publice s-au creat prejudicii mari bugetelor, „a fost blocată calitatea vieţii în comunităţile respective”. „În foarte multe situații vorbim despre lipsa eficienţei mecanismelor de verificare şi control”, a spus Kovesi.

 

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Marian Vanghelie a fost trimis în judecată de DNA în dosarul Economatul. Ce acuzații i se aduc

Kelemen Hunor: Arătarea cu cătuşe a primarului din Târgu Mureş „transmite un mesaj pe care nu îl putem accepta”

Anchetă DNA la Primăria Iaşi privind achiziţiile de cărbune pentru încălzirea oraşului. Ce spune primarul Mihai Chirica

Polonia a aderat la Parchetul European, condus de Laura Codruța Kovesi

Partenerii noștri