Live

Klaus Iohannis a avizat urmărirea penală a lui Sebastian Vlădescu

Data actualizării: Data publicării:
Sebastian Vlădescu Foto: Agerpres

Președintele Klaus Iohannis a semnat, marți, cererea DNA de urmărire penală a fostului ministru Sebastian Vlădescu în dosarul în care este acuzat că a luat mită în valoare de 1 milion de euro.

Sebastian Vlădescu ar fi luat mită de două ori în perioada în care a fost ministru de finanţe de la firma care executa lucrări de reabilitare pentru tronsoanele de cale ferată a liniei Bucureşti-Constanţa. În total, ar fi vorba despre 20 de milioane de euro mită pentru modernizarea acestui tronson. Şpaga ar fi fost însă împărţită. Prin urmare, nu este singurul implicat. Procurorii DNA au început deja urmărirea penală împotriva fostului deputat Cristian Boureanu.

Astfel, în perioada 2008-2009, Sebastian Vlădescu ar fi primit, în conturile bancare ale unor firme deținute sau controlate de către persoane apropiate, suma de aproximativ 1 milion de euro pentru contracte care au legătură cu CFR.

În același dosar penal, procurorii DNA au dispus deja punerea în mișcare a acțiunii penale faţă de Ionuț Costea, în calitate de fost angajat al Ministerului Finanțelor (este cumnatul lui Mircea Geoană și a fost director al Exim Bank), pentru trafic de influență și complicitate la luare de mită, dar și al lui Cristian Boureanu, fost deputat, tot pentru trafic de influență. 

O altă persoană urmărită penal în dosar pentru trafic de influență și complicitate la luare de mită este  Mihaela Mititelu, la data faptelor persoană apropiată de conducerea C.N. C.F.R., dar și Constantin Dascălu, secretar de stat în cadrul Ministerului Transporturilor, suspectat de luare de mită.

Este vorba despre modernizarea a două tronsoane de cale ferată între Bucureşti şi Constanţa, adică acea modernizare care a costat peste 820 de milioane de euro şi a durat şase ani pentru doar 225 de kilometri.

Comunicatul Administrației Prezidențiale:

„Președintele României, domnul Klaus Iohannis, a transmis marți, 24 aprilie a.c., ministrului Justiției cererea de urmărire penală a domnului Vlădescu Sebastian-Teodor Gheorghe, în calitate de fost ministru al finanțelor publice în perioada august 2005-aprilie 2007, respectiv decembrie 2009-septembrie 2010, pentru faptele ce fac obiectul Dosarului penal nr. 89/P/2017 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – Direcția Națională Anticorupție - Secția de combatere a infracțiunilor asimilate infracțiunilor de corupție, pentru săvârșirea a două infracțiuni de luare de mită, prev. de art. 289 alin. (1) Cod penal rap. la art. 6 și art. 7 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 5 Cod penal și art. 38 alin. (1) Cod penal, urmând a se proceda conform legii, având în vedere solicitarea Procurorului General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, în temeiul dispozițiilor art. 109 alin. (2) din Constituția României, republicată, ale Legii nr. 115/1999 privind responsabilitatea ministerială, republicată, cu modificările și completările ulterioare, luând în considerare și Decizia Curții Constituționale nr. 270/2008.

Totodată, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a fost înștiințat cu privire la formularea acestei cereri.”

 

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Elena Lasconi, după consultările cu Iohannis: „Am fost să îi transmitem că mandatul lui s-a încheiat şi că trebuie să-şi dea demisia”

Klaus Iohannis amână desemnarea premierului. „Coaliția pro-europeană continuă negocierile. Sunt optimist”

George Simion a mers la Palatul Cotroceni, pentru consultări, dar a anunțat că nu intră: „AUR nu recunoaște legitimitatea lui Iohannis”

Consultări la Palatul Cotroceni. Coaliția a stat sub 20 de minute. Partidele extremiste AUR, POT și SOS au refuzat să meargă

Partenerii noștri