Live

Klaus Iohannis a avizat urmărirea penală a lui Ion Iliescu, Petre Roman și G. V. Voiculescu

Data actualizării: Data publicării:

Președintele Klaus Iohannis a semnat, vineri, avizele pentru urmărirea penală pe numele fostului președinte Ion Iliescu, fostul premier Petre Roman și fostul vicepremier Gelu Voican Voiculescu, în dosarul Revoluției.

Foto: Inquam Photos / Lviu Florin Albei

Citește și ”Lista” lui Coldea. Cine sunt trădătorii pe care i-a amenințat fostul numărul 2 din SRI”

Comunicatul Administrației Prezidențiale:

„Președintele României, domnul Klaus Iohannis, a transmis vineri, 13 aprilie a.c., ministrului Justiției cererea de urmărire penală faţă de domnul Iliescu Ion, de domnul Roman Petre şi de domnul Voiculescu Gelu - Voican, pentru faptele ce fac obiectul dosarului penal nr. 11/P/2014 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație şi Justiție – Secția Parchetelor Militare, sub aspectul săvârșirii de către aceștia a infracțiunii contra umanității, prevăzută de art. 439 alin. (1) lit. a), g), i) şi k) Cod Penal, cu aplicarea art. 5 Cod penal, urmând a se proceda conform legii,  având în vedere solicitarea Procurorului General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație şi Justiție, în temeiul prevederilor art. 109 alin. (2) teza întâi din Constituția României, republicată, ale art. 12 şi art. 18 din Legea nr. 115/1999, precum şi a celor reținute prin Deciziile Curţii Constituţionale nr. 93/1999, nr. 665/2007 şi nr. 270/2008.”

După 28 de ani de la evenimentele dramatice care au dus la căderea comunismului, dar şi la moartea a peste 1000 de oameni, procurorii au trei personaje cheie pe care vor să le pună sub acuzare pentru infracţiuni contra umanităţii: Ion Iliescu, Petre Roman şi Gelu Voican-Voiculescu sunt cei care au condus România, după fuga dictatorilor Ceauşescu.

Anchetatorii spun că au dovezi care arată limpede că a fost vorba mai mult despre lovitură de stat și că românii care cereau libertate în stradă au fost împuşcaţi şi torturaţi în urma unei diversiuni pusă la cale de cei trei suspecţi.

În plus, procurorii spun că nu au existat teroriştii despre care avertiza televiziunea naţională. Iliescu, Roman şi Voiculescu ar fi orchestrat diversiunile în care au murit 1.104 oameni, aceștia crezând că luptă cu securitatea comunistă pentru libertate.

Ion Iliescu şi o parte dintre disidenţii politici au format în decembrie 1989 Frontul Salvării Naționale, care a preluat puterea cu sprijinul armatei. FSN a desemnat apoi un guvern provizoriu condus de Petre Roman. Iliescu a fost preşedintele României până în 1996. A negat mereu că ar fi fost la originea vărsării de sânge de care îl acuză, pe lângă procurori, şi rudele celor care au pierit în decembrie 1989.

Gelu Voican Voiculescu, împotriva căruia se îndreaptă aceleaşi acuzaţii de infracţiuni împotriva umanităţii, este cel care s-a ocupat de înhumarea cuplului de dictatori, condamnaţi la moarte după un proces sumar. După Revoluţia din decembrie 1989 a fost viceprim-ministru în primul guvern provizoriu şi responsabil cu controlul serviciilor secrete. Nici el nu se consideră vinovat de ceva.

Petre Roman, al treilea acuzat important în ancheta Revoluţiei, a citit din balconul Comitetului Central al Partidului Comunist, prima Declaraţie împotriva dictaturii comuniste, după ce Nicolae şi Elena Ceauşescu fugiseră cu elicopterul. Imediat a devenit membru în Consiliul Provizoriu al Frontului Salvării Naţionale, care îşi propunea să coordoneze revoluţia şi să instaurareze democraţia. Procurorii spun că împreună cu Ion Iliescu şi Gelu Voican Voiculescu au întreţinut artificial violenţele pentru a putea să preia puterea.

 

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

George Simion critică decizia lui Nicușor Dan de a candida la prezidențiale. „Este omul sistemului, continuatorul lui Klaus Iohannis”

Gabriel Liceanu: La Georgescu mă gândesc cu stupefacție, dar el e efectul secundar. Indignarea mea merge tot asupra clasei politice

Klaus Iohannis și-a decorat consilierii prezidențiali de la Cotroceni

George Simion vrea să inițieze procedura de suspendare a lui Klaus Iohannis, în noul Parlament. „Avem voturi”

Partenerii noștri