Live

Judecătorul din dosarul „Colectiv”, eliberat din funcție de Iohannis

Data publicării:

Preşedintele Iohannis a semnat decretul de eliberare din funcţie a lui Valeriu Mihai Terceanu, judecătorul din dosarul „Colectiv”.

Preşedintele Klaus Iohannis a semnat vineri decretul de eliberare din funcţie a judecătorului Valeriu Mihai Terceanu, de la Tribunalul Bucureşti, care judecă şi dosarul „Colectiv”. El se va pensiona începând cu 3 septembrie. În aceste condiţii, cel mai probabil procesul în cazul Colectiv va fi reluat de la zero.

Potrivit Administraţiei Prezidenţiale, şeful statului a semnat vineri decretul privind eliberarea din funcţia de judecător la Tribunalul Bucureşti a lui Valeriu-Mihail Terceanu. El se va pensiona începând cu data de 3 septembrie.

În aceste condiţii, toate actele efectuate de judecător în cazul Colectiv ar putea fi anulate, iar procesul ar putea fi reluat de la zero.

Cererea de eliberare din funcţie prin pensionare a judecătorului Valeriu Mihai Terceanu de la Tribunalul Bucureşti a fost aprobată de plenul Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) la finalul lunii iulie.

Judecătoria Sectorului 4 a început, în 7 februarie, judecarea pe fond a dosarului "Colectiv" în care sunt acuzaţi de ucidere din culpă patronii clubului şi administratorii firmei care a pus artificiile în seara concertului din 30 octombrie 2015.

În dosarul „Colectiv” s-au constituit părţi civile 139 de persoane, 11 spitale şi cinci instituţii.

Dosarul „Colectiv” a ajuns la Judecătoria Sectorului 4 în 28 aprilie 2016, când a intrat în procedură de cameră preliminară.

În urma incendiului din clubul Colectiv şi-au pierdut viaţa 64 de persoane, între care 27 în noaptea tragediei şi 37 ulterior, în spitale din Bucureşti şi din străinătate, printre aceştia fiind fotografi, artişti, olimpici şi studenţi străini.

Sursa: news.ro

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Horațiu Potra, amenințare voalată la adresa lui Iohannis. „Veneam la un profesor de fizică, îi dădeam un test”

George Simion critică decizia lui Nicușor Dan de a candida la prezidențiale. „Este omul sistemului, continuatorul lui Klaus Iohannis”

Gabriel Liceanu: La Georgescu mă gândesc cu stupefacție, dar el e efectul secundar. Indignarea mea merge tot asupra clasei politice

Klaus Iohannis și-a decorat consilierii prezidențiali de la Cotroceni

Partenerii noștri