Live

Instanță: Jandarmeria a amendat pe nedrept un jurnalist, la protestele de anul trecut

Data publicării:

Un jurnalist străin amendat, în vara anului trecut, de Jandarmerie, la o manifestație pentru justiție, a câștigat definitiv procesul împotriva instituției. Judecătorii au anulat amenda de 500 de lei primită de Paul Wagner, care trebuie să primească acum de la Jandarmerie și cheltuielile de judecată - peste 1.200 de lei. La mitingul din 20 iunie 2018, jurnalistul a fost ridicat de jandarmerie și dus la o secție de poliție, unde a fost amendat pe motiv că ar fi forţat dispozitivul de jandarmi.

Justiția mi-a dat dreptate în fața Jandarmeriei și în fața unui guvern autocrat și nerușinat. Mie și altor sute de oameni care în ultimii ani sunt victimele abuzurilor Jandarmeriei Române, brațul armat al regimului mafiot PSD-Dragnea-ALDE-UDMR”, a spus Paul Arne Wagner, pe pagina de Facebook, cu privire la decizia instanței.

El spune însă că „pentru ca mie, și tuturor celorlalți cetățeni ale căror drepturi au fost încălcate, să ni se facă dreptate, multe lucruri trebuie încă să se întâmple”.

„Poza atașata este de la Jandarmerie. Pare o glumă, dar cu poza asta s-au apărat în instanță, spunând că am strâns de gât jandarmi și alte minciuni”, adaugă el.

Jurnalistul a adăugat, în contextul în care joi se va vota moțiunea de cenzură, că „este posibil ca în câteva zile guvernul PSD să fie istorie”.

„Însă, dragi politicieni din opoziție (PNL, USR), sunteți pregătiți pentru ceea ce va urma în continuare? V-ați scris cu toții programele pentru un guvern de tranziție? Și sunteți pregătiți să renunțați la arma împotriva poporului care este Jandarmeria Română, și la legea învechită și neconstituțională a adunărilor publice (60/1991) și să îndreptați ceea ce este nedrept?”, arată Wagner.

Jurnalist: Jandarmeria și-a justificat abuzurile prin legea 60/1991

Jurnalistul subliniază că „Legea 60/1991 este acea lege cu care Jandarmeria a încercat, de cele mai multe ori fără succes, să își justifice abuzurile politice împotriva cetățenilor revoltați care au protestat, încercând să își exercite un drept fundamental”, mai arată acesta.

„Legea 60 datează din 1991 și este mai veche decât Constituția. Ca să îți dai seama că această lege Iliesciana este una neconstituțională e suficient doar să știi să citești - și să lecturezi ambele texte. Constituția este legea supremă, iar o lege care precede Constituția, și este contrară spiritului ei, nu ar trebui să existe. Mai mult, din momentul aderării României la Uniunea Europeana, Legea 60 a adunărilor publice ar fi trebuit urgent rescrisă, ea fiind în disonanță cu normele europene, permițând prin multele ei breșe ca drepturile fundamentale ale cetățenilor să fie călcate în picioare”, precizează el.

În continuare, jurnalistul se întreabă: „Și ce se întâmplă cu angajații acestor instituții slugarnice, care în obediența lor merg până acolo încât devin criminale? Ce se întâmplă cu jandarmul abuziv, care a gazat, bătut, mințit și a încălcat lege și Constituție, și a văzut că nu există consecințe? Ce se întâmplă cu purtătorul de cuvânt al Jandarmeriei, mitomanul Georgian Enache, care a perorat fără frică sau rușine minciuni despre mine în spațiul public, după arestarea mea?”

„Ce se întâmpla cu Maiorul Laurențiu Cazan, care a supervizat personal în-dubarea mea, a dat bice dubei în care mă aflam (vedeți în acest film de când am fost ridicat, în 20 iunie 2018: https://youtu.be/ddRFoGPGa5M). Îl recunoașteți ușor pe maiorul Cazan în imagini, poartă cămașa albă, așa cum a făcut și pe 10 august, el și ceilalți superiori: Marius Militaru, Ionuț Sindile, Cătălin Paraschiv etc”, subliniază Paul Arne Wagner.

„În scara abuzurilor Jandarmeriei documentate de noi (Passport Productions), 20 iunie 2018 a fost un preludiu pentru 10 august și, în opinia noastră, a doua cea mai agresivă și nedreaptă acțiune. Și nu despre arestarea mea e vorba aici! În 20 iunie zeci de oameni au fost ridicați de pe stradă, loviți, într-o acțiune care a arătat ca o răpire, pentru că foarte mulți dintre jandarmii, pe care i-am identificat apoi cu ușurință, erau de altfel în civil și îmbrânceau oameni de-a valma - culmea, unii care nici măcar nu participau la adunarea publică, ci ieșeau de la metrou sau traversau liniștiți (vedeți câte ceva din toate acestea și în filmul de mai sus). Este o ofensă adusă fiecărui cetățean care a câștigat în instanță împotriva Jandarmeriei (și e vorba despre sute de cazuri) faptul că, în continuare, capii în cămăși albe ai abuzurilor dovedite sunt încă în funcții, la conducerea instituției”, mai spune el.

„Încrederea cetățeanului în statul român nu poate fi reparată atât timp cât oamenii aceștia rămân cocoțați în aceleași fotolii. Până când ei nu vor fi dați afară și judecați pentru faptele lor nu se poate aștepta nimeni să revină încrederea cetățeanului în statul român. Mă aștept ca atunci când noul Guvern își va intra în drepturi, să fie concediați de îndată măcar șefii Jandarmeriei, deja puși sub acuzare în Dosarul 10 august”, scrie jurnalistul.

„Pe lângă 10 august și 20 iunie, crima de care Jandarmeria se face vinovată în acești ani este suprimarea sistematică a liberei exprimări în România. Nici nu putem știi câți oameni ar fi protestat aici și, în consecință, ce s-ar fi schimbat la guvernare, dacă nu erau acțiunile abuzive permanente ale Jandarmeriei, acțiuni de intimidare, amendare, orchestrări întregi pe care le-am văzut și filmat deja de sute de ori. Noul Guvern, oricare va fi acesta, va moșteni o Românie plină de datorii, și nici nu e vorba în primul rând despre bani. Noul guvern va avea de decontat datoriile morale ale regimului autoritar Dragnea”, afirmă el.

În opinia sa, „cetățeanul nu mai trebuie lăsat să se lupte singur ca să îndrepte ceea ce a fost profund nedrept”.

„Aceste abuzuri trebuie să fie prioritatea Guvernului, iar funcționari și politicieni ai statului trebuie trași la răspundere pentru complicitate cu crimele regimului Dragnea. Nu putem să așteptăm zeci de ani până fiecare protestatar ale cărui drepturi fundamentale au fost grav încălcate să ceară despăgubiri de la statul nedrept. În acest moment exisă un ONG, Evoluție În Instituție, care oferă asistență juridică în instanță pentru mai mult de 400 de cazuri în care protestatarii au fost amendați abuziv, dar în viitor această sarcină nu trebuie să fie doar în atribuțiile societății civile și al cetățeanului, ci e firesc să devină sarcina noului Guvern”, arată Wagner.

„Jandarmeria Română nu poate fi reformată”

El mai susține că „Jandarmeria Română nu poate fi reformată” și că trebuie desființată.

„După tot ce am văzut în ultimii aproape trei ani, sunt convins că Jandarmeria Română nu poate fi reformată. Faptul că stăpânul politic al Jandarmeriei se va schimba, mai devreme sau mai târziu, sperăm cu unul competent, mai democratic, bine intenționat și mai cinstit, nu va face această armă (care este și inexistentă de fapt în majoritatea țărilor civilizate) să fie mai puțin periculoasă. Un stat democratic nu are nevoie să folosească armata împotriva propriului popor la adunări publice - și asta este Jandarmeria Română, o parte a armatei cu mulți șefi "școliți" în Afghanistan sau Kosovo. Jandarmeria a fost și va rămâne o armă gata să fie folosită împotriva Poporului, indiferent pe mâna cui ajunge. Eu aș înclina foarte tare pentru scoaterea armei din joc. Și când aceste arme folosite împotriva cetățenilor nu vor mai exista, și când toți vinovații vor fi fost trași la răspundere, abia atunci am câștigat definitiv acesta luptă”, a mai spus el.

„Le sunt foarte recunoscător celor care, deși pe cei mai mulți nu i-am cunoscut vreodată personal, au fost prompt alături de mine când am fost privat de libertate, făcând ca șederea mea în arest să fie mai scurtă decât ar fi putut fi, și mi-au fost alături în zilele și săptămânile care au urmat, făcând ca linșajul mediatic pornit împotriva mea să fie mai puțin neplăcut”, a precizat jurnalistul.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

EXCLUSIV Început abrupt de emisiune: ”Florin ne-a cutremurat cu o veste”. Dezvăluirea făcută imediat, în direct

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Traian Băsescu, apel pentru susținerea lui Lasconi. „Cel mai bine plasat candidat de dreapta poate intra în turul 2, cu o condiție”

Marcel Ciolacu, reacție în scandalul zborurilor plătite de Nordis: „Nu am văzut până acum un astfel de document”

Bolojan face apel la un candidat unic de dreapta: „Să găsească o soluţie în al 11-lea ceas”. Răspunsul Elenei Lasconi

Ciolacu cere demisia șefului Comisiei pentru controlul SRI: „De unde ştie că Simion e spion rus? A atras serviciul în campanie”

Partenerii noștri