Înalta Curte se opune legii care interzice eliberarea condiționată a violatorilor și criminalilor. O va contesta la CCR
Înalta Curte de Casație și Justiție anunță că va contesta la CCR legea care interzice eliberarea condiționată a violatorilor și criminalilor. Instituția spune într-un comunicat că legea adoptată de Parlament încalcă mai multe dispoziții constituționale. Camera Deputaților a adoptat o inițiativă legislativă prin care criminalii, violatorii și tâlharii nu mai pot fi eliberați condiționat.
„La data de 18.06.2020, constituită în Secţii Unite, în conformitate cu prevederile art.25 lit.c) din Legea nr.304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, cu modificările şi completările ulterioare,
Cu respectarea cerinţelor de cvorum prevăzute de art.34 din actul normativ sus-indicat (la dezbateri participând 94 dintre cei 107 judecători ai instanței supreme) și cu unanimitatea voturilor astfel exprimate,
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a decis sesizarea Curţii Constituţionale a României pentru controlul constituţionalităţii, înainte de promulgare, a Legii pentru modificarea şi completarea Legii nr. 286/2009 privind Codul penal (PL-x 286/2018)
În ceea ce privește Legea pentru modificarea şi completarea Legii nr. 286/2009 privind Codul penal (PL-x 286/2018), obiecția de neconstituționalitate privește atât actul normativ în întregime, cât și unele dispoziții specifice ale acestuia, reținându-se vicii de neconstituționalitate de natură extrinsecă și intrinsecă.
Astfel, Secțiile Unite au reținut că se impune sesizarea Curții Constituționale, în esență, pentru următoarele motive:
- Sub aspect extrinsec: sunt încălcate prevederile art. 61 alin. (2) şi a art. 75 din Constituție, referitoare la principiul bicameralismului, forma adoptată de Camera Deputaţilor conţinând o modificare de esenţă în materia liberării condiţionate, prin care se exclude vocaţia la liberare condiţionată a persoanelor condamnate pentru săvârşirea anumitor infracţiuni, deşi această modificare nu a format obiectul dezbaterii şi adoptării în Senat (prima Cameră sesizată).
- Sub aspect intrinsec: sunt încălcate dispozițiile art. 1 alin. (5) din Constituţie referitoare la exigenţele privind calitatea legii, în special prin dispozițiile articolului unic pct. 1 [art. 100 alin. (7) din Codul penal), întrucât excluderea de la liberare condiţionată a persoanelor condamnate pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute în art. 214 - 216 din Codul penal şi menţinerea beneficiului liberării condiţionate pentru infracţiuni contra persoanei a căror gravitate rezultă din prevederea unor limite de pedeapsă net superioare este de natură să afecteze coerenţa legislaţiei penale, într-o manieră incompatibilă cu exigenţele legii fundamentale. Spre exemplu, persoana condamnată pentru folosirea serviciilor victimei traficului de persoane sau a traficului de minori (art. 216 din Codul penal) ar fi astfel exclusă de la vocația la liberare condiţionată, deşi persoana care săvârşeşte infracţiunea mai gravă de trafic de persoane sau de trafic de minori ar putea beneficia de liberarea condiţionată.
În analiza efectuată, Secțiile Unite au avut în vedere și jurisprudența în materie a Curții Constituționale (deciziile nr.61/2018, nr.561/2018, nr.404/2019)”, se arată în comunicatul ÎCCJ.
Camera Deputaților a adoptat o inițiativă legislativă prin care criminalii, violatorii și tâlharii nu mai pot fi eliberați condiționat, a anunțat liderul deputaților PNL, Florin Roman, unul dintre inițiatorii proiectului.
„Urmare a acestei legi, nu mai pot fi eliberați condiționat infractorii care comit următoarele infracțiuni: omor, omor calificat, exploatarea cerșetoriei, folosirea unui minor în scop de cerșetorie, folosirea serviciilor unei persoane exploatate, violul, agresiunea sexuală, act sexual cu un minor, corupția sexuală, tâlhăria calificată, tâlhăria urmată de moartea victimei”, a spus Florin Roman.
Editor web: Liviu Cojan
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News