Live

Guvernul a aprobat proiectul de lege prin care se desființează Secția Specială. Competențele ei vor fi preluate de parchetele obișnuite

Data actualizării: Data publicării:
Premierul Nicolae Ciucă. Foto: Inquam Photos/George Călin

Guvernul a aprobat, luni, proiectul de lege pentru desființarea Secției pentru Investigarea Infracțiunilor din Justiție. Pe baza proiectului, competențele Secției Speciale vor fi preluate de parchetele obișnuite.

ACTUALIZARE 19:50. Guvernul a aprobat proiectul de lege privind desfiinţarea Secţiei de Investigare a Infracţiunilor din Justiţie (SIIJ), competenţele urmând a fi preluate de către Parchetele obişnuite, a anunţat, luni, purtătorul de cuvânt al guvernului, Dan Cărbunaru.

„Câteva dintre principalele reglementări: competenţele SIIJ vor fi preluate de către Parchetele obişnuite, aceste cauze urmând a fi instrumentate de procurori anume desemnaţi.

Cauzele aflate în curs de soluţionare la nivelul acestei Secţii se vor transmite pe cale administrativă, în termen de 60 de zile lucrătoare de la data intrării în vigoare a legii, prin grija Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Parchetelor competente, care vor continua soluţionarea acestora, urmând ca cele soluţionate, aflate în arhiva Secţiei, să se transmită în termen de 180 de zile lucrătoare de la data de intrare în vigoare a legii”, a declarat Dan Cărbunaru la finalul şedinţei de guvern.

El a adăugat că, potrivit proiectului, posturile aflate în schema de funcţii şi de personal a Secţiei la data intrării în vigoare a legii rămân în schema Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi se preiau de Secţia de Urmărire Penală şi Criminalistică.

„Începând cu data desfiinţării Secţiei, procurorii din cadrul acesteia, inclusiv cei cu funcţii de conducere, revin la Parchetele de unde provin sau la Parchetele unde au promovat în condiţiile legii pe perioada desfăşurării activităţii în cadrul Secţie„”, a completat Cărbunaru.

Potrivit acestuia, competenţele SIIJ vor fi preluate de Secţia de Urmărire Penală şi Criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie pentru infracţiunile săvârşite de judecătorii şi procurorii care sunt membri în cadrul Consiliul Superior al Magistraturii, de judecătorii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi de procurorii de la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, de judecătorii de la Curţile de Apel şi Curtea Militară de Apel, precum şi de procurorii de la Parchetele de lângă aceste instanţe.

Totodată, Parchetele de pe lângă Curţile de Apel vor prelua cauzele privind infracţiunile săvârşite de judecătorii de la Judecătorii, Tribunale şi Tribunalele militare care funcţionează pe lângă aceste instanţe, a arătat el.

„Procurorii anume desemnaţi efectuează urmărirea penală în situaţia în care alături de magistraţi sunt cercetate şi alte persoane, doar dacă, din motive temeinice privind buna desfăşurare a urmării penale, cauza nu poate fi disjunsă, regula fiind disjungerea", a explicat Cărbunaru.

Proiectul conţine reglementări privind desemnarea procurorilor, numărul maxim de procurori din cadrul Secţiei de Urmărire Penală şi Criminalistică din cadrul Parchetelor de pe lângă Curţile de Apel, condiţii pentru desemnare în cadrul acestei Secţii şi în cadrul Parchetelor de pe lângă Curţile de Apel.

„Prin decizia de astăzi, atât Guvernul, cât şi Ministerul Justiţiei îşi reafirmă determinarea de a desfăşura toate procedurile necesare aflate în competenţa acestora pentru a respecta termenul de 31 martie prevăzut în programul de guvernare pentru desfiinţarea SIIJ", a mai afirmat Cărbunaru.

---

„Prezentul proiect de lege propune o soluţie fundamentată pe două dimensiuni principale: desfiinţarea SIIJ; preluarea competenţei SIIJ de către parchetele obişnuite, aceste cauze urmând a fi instrumentate doar de procurori anume desemnaţi în acest sens, potrivit procedurii propuse prin prezentul proiect de lege”, se arată în expunerea de motive a proiectului.

Premierul Nicolae Ciucă a anunţat, la începutul şedinţei de Guvern de luni, că urmează să fie aprobat proiectul de lege privind desfiinţarea Secţiei pentru investigarea infracţiunilor din Justiţie, care apoi va fi înaintat Parlamentului.

Premierul a mulţumit tuturor celor care au fost implicaţi în elaborarea proiectului de lege, menţionând Ministerul Justiţiei şi CSM. El a adăugat, după ce va fi aprobat, proiectul va fi înaintat Parlamentului.

„Începem şedinţa de Guvern cu primul punct, unul considerat ca fiind foarte important, şi anume proiectul de lege privind desfiinţarea Secţiei de investigare a infracţiunilor din Justiţie. Este un obiectiv din programul de guvernare, cât şi un obiectiv în cadrul Mecanismului de Cooperare şi Verificare", a afirmat Ciucă.

Editor : Adrian Dumitru

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

EXCLUSIV Început abrupt de emisiune: ”Florin ne-a cutremurat cu o veste”. Dezvăluirea făcută imediat, în direct

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Traian Băsescu, apel pentru susținerea lui Lasconi. „Cel mai bine plasat candidat de dreapta poate intra în turul 2, cu o condiție”

Fenechiu spune că PNL nu l-a plătit pe Dani Mocanu pentru melodia despre Ciucă. Reacția manelistului

Dosar privind finanțarea panourilor pentru promovarea cărții lui Nicolae Ciucă. Precizările DNA și reacția liderului PNL

Nicolae Ciucă, despre retragerea lui Ludovic Orban din cursa pentru Cotroceni: Mie îmi pare foarte rău

Partenerii noștri