GRECO: România nu a respectat recomandările de prevenire a corupției privind parlamentarii și magistrații. A implementat doar 5 cerințe
Nivelul de respectare de către România a recomandărilor GRECO de prevenire a corupţiei cu privire la parlamentari, judecători şi procurori rămâne per ansamblu la un nivel nesatisfăcător, se arată într-un raport publicat miercuri de organismul anticorupţie al Consiliului Europei.
Astfel, România a implementat în totalitate doar cinci din cele 18 recomandări ce rezultă dintr-o evaluare din 2015 şi dintr-o procedură de evaluare ad-hoc a Regulii 34 lansate în 2017 cu privire la aspecte legate de reforma judiciară, se arată în raport.
În ceea ce priveşte membrii parlamentului, nivelul de implementare rămâne neschimbat, cu excepţia unor cerinţe procedurale, cu doar două din cele nouă recomandări implementate. În aceste condiții, GRECO subliniază că este necesară o acţiune mai hotărâtă pentru implementarea acestora.
În legătură cu prevenirea corupţiei cu privire la judecători şi procurori, în urma reformelor puternic criticate ale sistemului de justiţie penală (2017-2018) din România şi a deciziei GRECO de a aplica procedura sa ad-hoc, GRECO recunoaşte acum că au fost luate unele măsuri şi iniţiative mai promiţătoare sunt în curs care au potenţialul de a rectifica multe dintre neajunsuri.
Un proiect promiţător de lege privind statutul magistraţilor din România este în curs de desfăşurare şi este în prezent supus consultării publice. Acesta prevede o procedură mai transparentă şi criterii de evaluare mai obiective pentru numirea procurorilor în funcţiile cele mai înalte şi se ocupă de asemenea de răspunderea judecătorilor.
Un rol mai puternic pentru Consiliul Suprem al Magistraturii (CSM) în acest proces este încă necesar, iar implicarea puterii executive, adică a ministrului justiţiei, în numirea sau revocarea celor mai înalţi procurori ar trebui diminuată pentru a asigura independenţa judiciară, se arată în raportul citat de Agerpres. De asemenea, trebuie stabilite criterii obiective şi clare, bazate pe merit şi calificare, pentru promovarea judecătorilor şi procurorilor în funcţii superioare.
GRECO salută de asemenea consolidarea în continuare a competenţelor de supervizare ale CSM şi Inspecţiei Judiciare, precum şi desfăşurarea iniţiativelor de formare şi conştientizare ce vizează întărirea, consolidarea integrităţii judiciare şi asigurarea unor proceduri disciplinare mai uniforme şi rapide în sistemul judiciar.
GRECO a solicitat autorităţilor române să transmită o actualizare a măsurilor luate pentru implementarea recomandărilor aflate în aşteptare până cel târziu la 31 martie 2022.
Grupul de state împotriva corupţiei (GRECO) este un organism al Consiliului Europei care îşi propune să îmbunătăţească capacitatea membrilor săi de a lupta împotriva corupţiei prin monitorizarea respectării de către acestea a standardelor anticorupţie. El ajută statele să identifice deficienţele în politicile naţionale anticorupţie, fapt ce determină reformele legislative, instituţionale şi practice necesare. În prezent, acesta cuprinde cele 47 de state membre ale Consiliului Europei, Belarus, Kazahstan şi Statele Unite ale Americii.
Editor : G.M.
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News