Live

Exclusiv Gorghiu: Anul acesta am adus în țară 300 de fugari. Nu am avut niciun caz de refuz până acum

Data actualizării: Data publicării:
Alina Gorghiu. Foto: Profimedia

Ministrul Justiției a vorbit, la emisiunea LIVE cu Rotaru și Kiss de la Digi24, despre fugarii celebri ai României și problemele cu care se confruntă în aducerea lor în țară. Alina Gorghiu a precizat că anul acesta au fost aduși în țară 300 de fugari și „de la 1 ianuarie până astăzi, nu am avut niciun caz de refuz pentru nimeni”.

Alina Gorghiu, ministrul Justiției: Fugari pe care am reușit să-i aducem înapoi, în momentul acesta, sunt 300, în primele 4 luni. Pentru mine, notorietatea fugarului e fix zero. De ce? Îl avem pe Paul al României, care a fost pedepsit pentru fapte de corupție, te trafic de influență, la 3 ani și ceva de închisoare, dar, în schimb, avem infractori precum proxeneți care au distrus viața a 300 de femei pe care am adus în România anul acesta cu o condamnare de 10 ani sau 11 ani, avem violatori de copii pe care nu am cum să-i tratez la și altele doar pentru că nu are un nume ca Arsene, pentru mine e la fel de important fugarul ăla.

O să dau o veste bună pentru toată lumea. Anul acesta, de la 1 ianuarie până astăzi, nu am avut niciun caz de refuz pentru nimeni. Predarea lui Arsene e definitivă. Instanța din Italia ne-a dat dreptate și în fond, și în ultimă cale. Dar, dat fiind faptul că fugarul a invocat starea de sănătate, o posibilă depresie care să cauzeze o posibilă vătămare, motiv pentru care instanța din Italia a dispus o expertiză astfel încât să vadă un specialist dacă într-adevăr sunt reale temerile echipei de avocați că s-ar sinucide în penitenciar românesc. Ne-am făcut treaba, am trimis toate documentele să arătăm condițiile din penitenciare sunt la standarde europene și spitalele penitenciare tratează orice fel de depresie.

Domnul Oprescu, ca și ceilalți fugari celebri, atunci când i s-a închis procedura de predare, își vede de viața lui de fugar acolo pentru că statul român nu mai are nicio altă posibilitate de a depune a nouă solicitare. S-a închis demult această procedură legată de dl. Oprescu, cu mult înainte să ajung eu ministru.

Editor : A.P.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

FOTO Ce i-a scris un fan de la Genoa Dianei Șucu, după ce Dan Șucu a devenit patronul clubului! Reacția soției omului de afaceri

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Dosar privind finanțarea panourilor pentru promovarea cărții lui Nicolae Ciucă. Precizările DNA și reacția liderului PNL

CCR a decis că legea care majorează pedeapsa pentru fugari este constituţională

Gorghiu, după ce Lasconi a spus, la anunțul moțiunii, „amante care își iau o smetie, dar rămân în relație pentru bani”: Un mesaj toxic

Motivul pentru care România nu poate începe procedurile pentru extrădarea lui Ionuţ Costea, cumnatul lui Geoană, deși a fost localizat

Partenerii noștri