Live

Fraudă de 3 milioane de euro din fonduri europene la Arad: Procurorii Parchetului European au efectuat percheziții

Data publicării:
Foto: Profimedia Images

Birourile Parchetului European (EPPO) din Timişoara şi Bucureşti au desfăşurat percheziţii la Arad şi în alte locuri, într-o anchetă cu privire la o presupusă fraudă la un proiect finanţat prin Programul Operaţional Regional 2014-2020, estimată la peste trei milioane de euro din fonduri nerambursabile de la Uniunea Europeană şi din surse naţionale.

Potrivit anchetatorilor, administratorul întreprinderii beneficiare - al cărei nume nu este divulgat de EPPO - a falsificat declaraţii ale unor lucrări care nu au fost executate în întregime, scrie News.ro.

Acesta a trimis organismului intermediar de gestionare a fondurilor UE facturi fiscale, rapoarte de lucru şi devize care păreau să ateste finalizarea unor lucrări care, în realitate, nu au fost executate în întregime.

În cursul percheziţiilor, luni, au fost confiscate sume de bani - 112.000 de euro şi 17.300 de lei - şi date şi dispozitive de stocare media, anunţă Parchetul.

Percheziţiile au fost efectuate cu susţinerea Inspectoratului de Poliţie Judeţean Timiş şi Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Arad, precizează EPPO.

Parchetul european este ”ministerul public” independent al UE, însăecinat cu urmărirea, anchetarea şi aducerea în faţa justiţiei infracţiuni împotriva intereselor financiare ale UE.

Editor : A.P.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Primul mesaj al lui Marcel Boloș după revenirea la Ministerul Proiectelor Europene. Care este obiectivul anunțat de ministru

România primeşte 37,05 milioane de euro fonduri europene, ca parte a celei de-a doua cereri de plată din PNRR

Panouri fotovoltaice pentru familiile vulnerabile din România. Câți bani vor primi de la stat cei care se înscriu în program

O „eroare” a UNEFS a lăsat fără bani zeci de studenți premiați la un concurs cu fonduri europene

Partenerii noștri