Live

Fostul ministru Cristian David, achitat definitiv. În primă instanță a fost condamnat la 5 ani de închisoare

Data actualizării: Data publicării:

Cristian David a fost achitat, marți, de judecătorii de la Înalta Curte de Casație și Justiție. Decizia este definitivă. Fostul ministru de interne a fost condamnat în primă instanță la 5 ani de închisoare.

La ultimul termen al procesului, procurorul DNA ceruse pedeapsa maximă prevăzută de lege pentru Cristian David, care era acuzat că ar fi primit o mită de 500.000 de euro pentru a interveni la prefectul judeţului Buzău, Cristinel Bîgiu.

Cristian David a fost acuzat că a primit 500.000 de euro pentru a interveni la prefectul judeţului Buzău, Cristinel Bîgiu, în vederea stabilirii dreptului de proprietate în cazul unui teren de 15 hectare din municipiu, de către Comisia Judeţeană Buzău.

Procurorii au arătat că, în acest caz, mandatarul Adrian Mladin, care acţiona pentru Cecilia Viorica Ştirbulescu să îndeplinească toate formalităţile necesare în vederea revendicării terenului de 15 hectare situat în municipiul Buzău, ar fi apelat la Valeriu Roger Niţescu, director cabinet al lui Cristian David la Ministerul Internelor la data faptelor, pentru a-l pune în legătură cu prefectul de atunci al judeţului Buzău, Cristinel Bîgiu, în prezent preşedintele suspendat al Consiliului Judeţean Buzău, în condiţiile în care dosarul de revendicare era tergiversat. Niţescu i-ar fi spus atunci lui Mladin că nu îl cunoaşte pe prefect, dar că ar putea să intervină Cristian David la Bîgiu.

„Ulterior, având confirmarea dată de Niţescu Valeriu Roger cu privire la intervenţia ministrului internelor şi reformei administrative, numitul Mladin Adrian s-a prezentat la Instituţia Prefectului judeţul Buzău, unde a luat legătura cu Bîgiu Marian Cristinel, prezentându-i acestuia situaţia dosarului de revendicare. La data de 18.09.2007, în timp foarte scurt după realizarea intervenţiei, Comisia Judeţeană Buzău pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor a emis titlul de proprietate pe numele persoanelor pentru care mandatarul a acţionat Ştirbulescu Cecilia Viorica asupra unei suprafeţe de teren de 15 hectare”, potrivit procurorilor.

Procurorii spuneau că în schimbul intervenţiei lui Cristian David la prefectul judeţului Buzău, Niţescu ar fi pretins şi primit 1,1 milioane de euro de la Mladin, spunându-i acestuia că ministrul Internelor a pretins 500.000 de euro.

În 1 februarie 2008, Niţescu şi Adrian Mladin au mers împreună la o bancă din centrul Capitalei, de unde Mladin a scos 500.000 de euro. Ulterior, cei doi au mers la sediul Ministerului Internelor, unde Niţescu i-a dat lui Cristian David cei 500.000 de euro, au spus procurorii.

Cristian David a fost denunţat în 2014, iar DNA a cerut, în 10 noiembrie, aviz de la preşedinte pentru urmărirea penală a fostului ministru al Internelor, pentru luare de mită.

În 19 noiembrie 2014, Traian Băsescu, şeful statului la acea dată, anunţa că a făcut solicitarea pentru începerea urmăririi penale pe numele lui Cristian David, precizând că decizia nu înseamnă că acesta este vinovat, dar va merge în faţa procurorilor pentru clarificări.

Cristian David afirma că nu a avut niciun fel de implicare în emiterea vreunui document legat de stabilirea dreptului de proprietate.

Sursa: Digi24, Mediafax

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Marian Vanghelie a fost trimis în judecată de DNA în dosarul Economatul. Ce acuzații i se aduc

Kelemen Hunor: Arătarea cu cătuşe a primarului din Târgu Mureş „transmite un mesaj pe care nu îl putem accepta”

Cazul uciderii disidentului Gheorghe Ursu poate fi rejudecat. Torționarii acestuia fuseseră achitați

Elena Udrea rămâne după gratii. ÎCCJ a respins cererea fostei ministre de revizuire a condamnării în dosarul „Gala Bute”

Partenerii noștri