Fostul deputat PSD Cristian Rizea, la un pas de extrădare. Igor Dodon: Faceți ce vreți cu dânsul!
Fostul deputat PSD Cristian Rizea, fugit în Republica Moldova după ce a fost condamnat la 4 ani și 8 luni de închisoare, este la un pas de a fi extrădat. Anunțul a fost făcut de președintele Igor Dodon, care susține că lui Rizea i se poate retrage cetățenia moldovenească dacă a fost obținută ilegal.
„Eu, în calitate de președinte, prima dată am aflat. Ce urmează? Acum se va verifica, dar noi vedem că a încălcat, se vor verifica toate circumstanțele, cetățenia urmează a fi anulată și această persoană urmează a fi extrădată organelor de drept din România. Și dacă a profitat de protecția fostului regim oligarhic de la Chișinău și a obținut ilegal cetățenia, această cetățenie va fi anulată și noi o să-l extrădăm înapoi în România și faceți ce vreți cu dânsul!”, a declarat Igor Dodon, care se află în campanie electorală, candidând pentru un nou mandat de președinte.
Alertă la Chișinău. O dronă a fost găsită în apropriere de o arenă sportivă din capitala Republicii Moldova
Campania la prezidențiale, „o luptă nedreaptă”
Declarații la închiderea urnelor din partea Maiei Sandu și a lui Alexandr Stoianoglo
Alegeri prezidențiale în Republica Moldova, turul II: Sandu vs Stoianoglo. Prezența la vot până la ora 17:00
Percheziții de amploare în Republica Moldova. Anchetă privind fapte de corupție în prag de alegeri
Alegeri în Republica Moldova
Avertismentul șefului Poliției din R. Moldova după ce Rusia a plătit 130.000 de moldoveni să voteze anti-UE la referendum
Motivul pentru care România nu poate începe procedurile pentru extrădarea lui Ionuţ Costea
Cum a reacționat Maia Sandu, aflată într-un studio TV, când a început cutremurul
Cristian Rizea este dat în urmărire internațională din data de 19 martie 2019. El a fost condamnat definitiv de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie pentru trafic de influență și spălare de bani, după ce a cerut și primit mită 300.000 de euro de la un om de afaceri.
Fostul deputat fugise din țară cu două luni înainte de verdict. A fost prins la Chișinău, iar Ministerul Justiției de la București a transmis acolo cererea de extrădare.
Cristian Rizea a primit cetățenia moldovenească în 2018.
Editor : Luana Pavaluca
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News