Live

Dosarul privind redeschiderea urmăririi penale în cazul foştilor şefi ISU Prahova acuzaţi în cazul Ferma Dacilor, amânat

Data publicării:
DSU sesizează Parchetul după tragedia de la „Ferma Dacilor” și demite un șef din ISU Prahova care nu a amendat pensiunea. Foto: Inquam Photos / Bogdan Buda

Tribunalul Prahova a amânat joi dosarul care vizează redeschiderea urmăririi penale în speţa instrumentată de DNA, în care un fost şef al ISU Prahova şi un fost inspector de prevenire au fost cercetaţi pentru că ar fi permis funcţionarea fără aviz de securitate la incendiu a complexului turistic Ferma Dacilor de la Tohani. Dosarul fusese clasat, însă după incendiul soldat cu moartea a opt oameni a fost propusă în instanţă redeschiderea urmăririi penale.

Un complet de la secţia penală a Tribunalului Prahova a amânat, joi, dosarul privind redeschiderea anchetei în care fostul şef al ISU Prahova Elisei Tiberiu Dumitru, în prezent pensionat, şi o fostă angajată a Inspecţiei de Prevenire, care nu mai lucrează în ISU Prahova, dar a rămas în sistemul de urgenţă, sunt suspectaţi că au favorizat funcţionarea fără avize a complexului turistic Ferma Dacilor, informează News.ro.

Decizia a fost luată în contextul în care avocatul fostului şef al ISU Prahova a cerut un nou termen, pentru a avea timp să îşi pregătească pledoaria.

„Amână cauza având în vedere cererea de amânare formulată de către apărătorul ales al inculpatului Dumitru Elisei Tiberiu, în vederea pregătirii apărării”, a decis instanţa.

Un nou termen în acest dosar a fost stabilit pentru 18 ianuarie.

Pe cine vizează procurorii DNA

Elisei Tiberiu Dumitru şi Cristina Chelba au calitatea de intimaţi în dosar.

Elisei Tiberiu Dumitru a condus ISU Prahova şi s-a pensionat în anul 2021, şeful DSU, Raed Arafat, dezvăluind public, după incendiul de la Ferma Dacilor, că pensionarea acestuia şi a unui alt fost şef din cadrul ISU Prahova nu s-a făcut „cu voia lor”.

Cristina Chelba a fost ofiţer specialist I în cadrul Inspecţiei de Prevenire din ISU Prahova. De mai mult timp ea a avansat, iar surse din instituţie au declarat pentru News.ro că lucrează în cadrul IGSU, pe o funcţie superioară celei pe care o deţinea în ISU Prahova, având atribuţii care îi permit să îi controleze pe foştii ei colegi de la Prahova.

De altfel, numele Cristinei Chelba apare pe „Lista auditorilor desemnaţi pentru efectuarea auditului de supraveghere la persoanele autorizate să execute lucrări în domeniul apărării împotriva incendiilor, potrivit prevederilor OMAI nr. 87/2010”, listă întocmită la nivelul Centrului Naţional pentru Securitate la Incendiu şi Protecţie Civilă de la nivelul Ministerului Afacerilor Interne şi care datează din mai 2018. Numele Cristinei Chelba apare pe lista cu auditori desemnaţi pentru ISU Prahova.

„Consider o provocare munca în acest domeniu, pentru că noi, femeile, putem demonstra că suntem la fel de bine pregătite în cele mai multe domenii, ca şi bărbaţii. (...) Experienţa de viaţă şi profesională pe care o poţi dobândi în cadrul ISU, cu greu poate fi acumulată în alt domeniu”, declara locotenentul Cristina Chelba pentru portalul forum.pompierii.info care a publicat un material despre femeile pompier din ISU Prahova, în urmă cu mai mulţi ani.

Editor : B.P.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

EXCLUSIV Început abrupt de emisiune: ”Florin ne-a cutremurat cu o veste”. Dezvăluirea făcută imediat, în direct

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Fostul șef IPJ Cluj a fost trimis în judecată de DNA în dosarul permisului de conducere

Dosar privind finanțarea panourilor pentru promovarea cărții lui Nicolae Ciucă. Precizările DNA și reacția liderului PNL

Marius Coriolan Andrica, comisar șef în Poliția Română, a fost trimis în judecată de DNA. De ce îl acuză procurorii anticorupție

Percheziții în 12 locații în București și Ilfov. Sunt verificate cabinete notariale care ar fi eliberat certificate false de moștenitor

Partenerii noștri