Live

Dosarul 10 august. Procurorul general: Toate actele din acest dosar vor fi cântărite în cadrul controlului ierarhic

Data actualizării: Data publicării:
Procurorul general Gabrela Scutea. Foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Ordonanța de clasare parțială a dosarului 10 august, dată de DIICOT, va fi verificată în cadrul controlului ierarhic, spune procurorul general Gabriela Scutea. Întrebată dacă ordonanța ar putea fi infirmată în urma acestui control, Scutea a răspuns: Haideți să citim cele 235 de pagini.

Acest dosar, cunoscut cu denumirea „10 august în continuare se derulează pentru stabilirea adevărului, pentru elucidarea acuzațiilor și a sesizării din oficiu privind agresiunea asupra cetățenilor participanți la protest”, a spus Scutea.

Aceasta, în condițiile în care DIICOT a dat astăzi, la aproape doi ani de la protestul diasporei din Piața Victoriei, o soluție parțială în dosarul violențelor din 10 august: nu sunt probe că a fost vorba de o tentativă de lovitură de stat, așa cum susținea Jandarmeria Română în plângerea depusă la Parchet, dar nici că ar fi fost pregătită, din timp, reprimarea protestului, așa cum au susținut o parte dintre participanți, care au făcut și plângeri penale în acest caz. Așa că șefii Jandarmeriei de atunci au fost scoși de sub urmărire penală.

Cazul nu se închide complet: există informații, în cazuri punctuale, că unii jandarmi au acționat cu violență împotriva protestatarilor, fără acoperire legală, așa că vor fi investigați pentru purtare abuzivă de procurorii militari, spre care cei de la DIICOT au trimis dosarul.

Am reținut că ordonanța emisă structurează două planuri, acela a unui subiect pasiv colectiv, care a fost reprezentat de mulțimea protestatarilor, privită că întreg, și un plan al subiecților individuali, în special persoane care au fost agresate după ora 23.00, în momentul în care a fost dispersată mulțimea de oameni din Piața Victoriei.

Această ordonanță a DIICOT are 235 de pagini. Din parcurgerea ei sumară anterior formulării acestei declarații rezultă că procurorii au examinat intervenția în forță în anumite zone din piață, au examinat folosirea mijloacelor de dispersare a manifestanților și au delimitat unele acte care reflectă lipsuri ale organizării Jandarmeriei în contextul misiunii de ordine publică din Piața Vctoriei ca elemente contextuale și nu elemente de abuz în serviciu”, a spus Scutea.

Ea a spus că pentru ordonanța DIICOT există procedura „contestării pe cale ierarhică, are deschis accesul la studiul dosarului de către persoanele interesate și în context foarte larg, posibilitatea examinării oricăror împrejurări care pot să determine redeschiderea cercetărilor.

Înțeleg emoția publică suscitată de acest dosar. Suntem în poziția în care procurorii au obligația ca întotdeauna să administreze probele în mod imparțial și în mod complet. Rolul nostru este să administrăm probele conform legii, în sensul acuzării și în sensul respectării prezumției de nevinovăție. De aceea, toate actele din acest dosar vor fi cântărite în cadrul controlului ierarhic în această obligație legală a procurorilor șefi”, a mai spus Gabriela Scutea.

Întrebată dacă ordonanța de clasare ar putea să fie infirmată în urma controlului ierarhic, Scutea răspuns:Ordonanța e foarte amplă și, pe cale de consecință, orice comunicări ulterioare vor fi efectuate. Haideți să citim cu toții cele 235 de pagini”.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Un bătrân de 70 de ani din Timișoara, prins în flagrant după ce a preluat un colet cu 9 kilograme de cannabis primit din Spania

Fraţii Tate scapă de procesul în care erau acuzaţi de trafic de persoane şi viol. DIICOT trebuie să reia ancheta de la zero

Primarul din Crevedia, Florin Petre, arestat 30 de zile pentru trafic de persoane după ce a exploatat un bărbat cu handicap la ferma sa

DIICOT deschide dosar penal privind alegerile prezidențiale. Ce infracțiuni sunt cercetate

Partenerii noștri