Live

Dosar penal: Doi bărbați reținuți în cazul calului torturat şi folosit ca momeală pentru a vâna urși

Data actualizării: Data publicării:

Polițiștii din Bistrița au deschis un dosar penal și anchetează patru persoane după ce în spaţiul public a apărut o înregistrare în care un cal este torturat şi târât în pădure, pentru a fi folosit ca momeală de către vânători. Două persoane au fost reținute în acest caz.

În urma sesizărilor apărute în mediul online cu privire la maltratarea unei cabaline din Bistrița-Năsăud, am demarat cercetările, iar patru persoane sunt acum cercetate, două dintre ele fiind reținute pentru 24 de ore. Totodată, a mai fost deschis un dosar penal unui apropiat de-al acestora, care i-a amenințat pe cei care au surprins imaginile video”, a anunțat Poliția Română, miercuri, după ce imaginile s-au viralizat.

Potrivit Agent Green, imaginile ar fi fost filmate în data de 7 septembrie, în apropierea Parcului Naţional Munţii Rodnei, pe raza comunei Romuli, iar calul ar fi fost folosit de vânători ca momeală pentru urşi.

În postare sunt indicaţi şi posibilii vinovaţi, în speţă membrii unei asociaţii de vânătoare din judeţul Bistriţa-Năsăud, şi numărul de înmatriculare al vehiculului cu care a fost transportat calul.

„Parcul Naţional Munţii Rodnei, 7 septembrie 2019, comuna Romuli. Cal viu torturat, legat şi târât în pădure. Potrivit sursei Agent Green, actul de cruzime a fost comis pe 7 septembrie în Parcul Naţional Munţii Rodnei, pe raza comunei Romuli, iar autorii ar fi membri ai Asociaţiei de Vânătoare Montana Coşbuc, care au dus calul în pădure drept momeală pentru a vâna urşi. Autovehiculul din filmare are numărul de înmatriculare BN 59 SAL. Rugăm Poliţia Română să investigheze de urgenţă acest caz absolut revoltător, să prindă făptaşi, să aplice pedepsele maxime prevăzute de lege şi să aducă la cunoştinţa publicului toate aceste aspecte”, se arată în mesajul postat de cei de la Agent Green.

Unii dintre cei care au comentat această postare au întrebat de ce persoana care a filmat nu a intervenit pentru a salva animalul sau de ce nu a sunat la 112, răspunsul celor de la Agent Green fiind că „potrivit sursei, criminalul avea armă în maşină. Riscul pentru cei care filmează aşa ceva este uriaş. Violenţa naşte violenţă. Este un act de curaj să filmezi, să scapi de acolo şi să oferi astfel de imagini opiniei publice”.

Redactor web: George Costiță

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Zeci de lingouri de aur nedeclarate, găsite în bagajul unui bărbat, pe Aeroportul Timișoara. Ce valoare aveau

Criptomonede în valoare de 7 milioane de dolari au fost descoperite pe numele finanțatorului campaniei lui Călin Georgescu

Dosar penal după ce liderul AUR Bistriţa-Năsăud a instigat la aruncarea în aer a sediului Prefecturii şi al BEJ

DIICOT deschide dosar penal privind alegerile prezidențiale. Ce infracțiuni sunt cercetate

Partenerii noștri